Un singur tur sau două? Sistemul electoral și democrația

01/02/2016

EDITORIALNu îmi propun ca, prin textul de față, să intervin în disputa existentă astăzi, la nivel politic și public, cu privire la modalitatea de alegere a primarilor în contextul viitorului ciclu electoral al localelor, programat pentru începutul lunii iunie a acestui an. Ceea ce mă interesează este să încerc a evidenția, din perspectivă „tehnică“, avantajele, respectiv dezavantajele tipurilor specifice de sisteme electorale, prin raportare la democrație. În pofida tipului de cultură politică paternalistă instituită în România încă de la apariția statului său modern, esența democrației nu constă în centralizare ci, respectând principiul subsidiarității, în configurarea posibilității instituționale ca, în chestiuni ce vizează comunitățile locale să se exprime cetățenii acestora și reprezentanții lor. Din acest motiv, democrația unui stat autentică se sprijină, în primul rând, pe micile democrații de la nivel local. Din același motiv, este important să punem în discuție tipul de sistem electoral aplicabil la nivel local, legându-l de problema democrației. În mod specific, este important să înțelegem avantajele și dezavantajele fiecărui tip de sistem electoral în alegerea reprezentanților comunităților locale, și tocmai de aceea voi avea în vedere situația alegerii primarilor și a consilierilor locali în actualele condiții ale legii.

Avem de-a face, în cazul alegerii consilierilor locali, cei care formează, practic, parlamentul de la nivelul fiecărei municipalități, al fiecărui oraș ori al fiecărei comune, cu un sistem electoral de reprezentare proporțională, al cărui instrument este votul pe liste închise. Principalul avantaj al acestui sistem este, în mod evident, cel al unei mai bune reprezentări a cât mai multor interese existente într-o comunitate locală, aceasta fiind și esența principiului reprezentării proporționale. Cu alte cuvinte, grație acestui sistem, este cu putință, cel puțin teoretic, ca în parlamentul local să fie reprezentate cât mai multe organizații politice, fapt care înseamnă, tot teoretic, că vor fi reprezentate cât mai multe segmente sociale. Există, însă, și un dezavantaj, situat la nivel politic, câtă vreme pe acea listă închisă sunt nominalizați nu neapărat cei mai merituoși militanți din fiecare partid, ci cei care servesc intereselor facțiunilor existente în fiece partid, atunci când nu servesc în mod direct intereselor șefului de partid. Cu alte cuvinte, cetățenilor votanți le sunt prezentate niște liste asupra compoziției cărora nu au avut, în prealabil, niciun cuvânt de spus. Există, în practica politică a altor țări, posibilitatea votului preferențial pe listă, ceea ce înseamnă că poți vota oameni de pe listele unor partide diferite, în funcție de cum simți, ca elector, că ți-ar putea reprezenta interesele. Nu este însă cazul, cel puțin deocamdată, în România, unde controlul asupra celor care ajung pe listele de partid nu e deținut de cetățeni, ci de șefii partidelor.

În ceea ce privește primarii, cei care, reprezentând puterea executivă la nivel local, trebuie să pună în aplicare, conform legii, hotărârile consiliilor locale, sistemul electoral existent în acest moment este cel majoritar, iar instrumentul său este votul uninominal într-un singur tur, cu respectarea principiului „câștigătorul ia totul“. În alți termeni, indiferent de câți cetățeni se prezintă la vot, cel care deține mai multe opțiuni din partea electorilor câștigă mandatul de primar. Avantajul aplicabilității acestui sistem ar fi, teoretic, cel al legitimității de care dispune câștigătorul, grație învestirii prin voturile primite. În cazul românesc, problema este că, neexistând regimul votului obligatoriu (precum în Belgia, bunăoară), un primar poate fi legitimat în această funcție de foarte puține voturi, în cazul în care prezența la vot este redusă, ceea ce poate pune sub semnul întrebării legitimitatea ca atare. Din perspectiva democrației, dezavantajul, pe de altă parte, este că acest tip de sistem electoral este mai puțin democratic, întrucât avantajează, de regulă, partidele mari și cu un electorat mai ordonat (partidele de masă), ceea ce contravine echilibrului specific reprezentării proporționale. Și cum, de regulă, candidatul la primărie deschide lista consilierilor, se realizează un „transfer“ nedemocratic și asupra modului de alegere a consilierilor.

Iată, așadar, numai câteva aspecte – cum am subliniat deja, de natură „tehnică“, nu politică – pentru care discuția referitoare la sistemul de vot preferat la nivelul democrațiilor locale merită să se poarte în spațiul public. Iar această discuție e, în fapt, un efort comunitar la care trebue să participe și cetățenii, nu doar politicienii.

Dan MISĂILĂ