Un pietrean a păcălit un grec cu jumătate miliard lei vechi

21/09/2016

stanescu-fier-vechiAfaceri „necurate“ l-au adus pe un pietrean în fața justiției, care l-a condamnat pentru înșelăciune la un an și jumătate închisoare, cu suspendare.

Sentința ar putea părea blândă, dar judecătorii pietreni l-au obligat pe inculpat să achite restul de 49.525 lei din prejudiciul de 52.000 lei, către firma unor greci din Constanța. Pietreanul a avut relații comerciale „murdare“ cu societatea de reciclare a deșeurilor feroase, care are acum de recuperat o sumă importantă. „În temeiul art. 396 alin.1,2 C.p.p., raportat la art. 215 alin.1,2,3 C.p. din 1969 cu reținerea art. 74 alin.1 lit.a,b,c -76 lit.c C.p. din 1969, a art. 396 alin.10 C.p.p., a art.5 C.p., condamnă pe inculpatul Stănescu Octavian, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de 1 an și 6 luni (un an și șase luni) închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal din 1968, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatului Stănescu Octavian, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 1 Cod penal din 1968 și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale. Atrage atenția inculpatului Stănescu Octavian că, potrivit art. 83 din Cod penal din 1968, săvârșirea unei alte infracțiuni în termenul de încercare de 3 ani și 6 luni poate avea ca urmare revocarea suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. În temeiul art. 397 alin.1 C.p.p., raportat la art. 23 alin.2,3 C.p.p., obligă inculpatul la plata către partea responsabilă civilmente a sumei de 49.525 lei reprezentând contravaloarea restului de prejudiciu neachitat din suma de 52.000 lei“, se specifică în documentul instanței.

Deși a recunoscut acuzațiile și a cerut judecarea rapidă a cauzei, obținând și o pedeapsă mai mică, după pronunțarea sentinței Octavian Stănescu s-a răzgândit și a atacat decizia judecătorilor pietreni. Dosarul este acum pe rolul Curții de Apel Bacău, care a dat un prim termen în cauză pentru luna noiembrie.

Grecii care reprezintă interesele firmei prejudiciate, Nearchos Crostodoulidis și Vasileios Akrivos, au fost de acord cu sentința primei instanțe. (C.I.)