Un moldovean și un pietrean, prinși cu mașinile burdușite de țigări de contrabandă

06/10/2018

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au condfiscat un autoturism și peste 20.000 șigarete de contraband în ziua de 4 octombrie, în urma unei acțiuni pe linia prevenirii şi combaterii actelor de contrabandă.
Într-o piață din municipiul Piatra Neamţ , poliţiştii au depistat un cetățean moldovean, care avea depozitate în autoturismul său peste 9.000 de țigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă. Polițiștii au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de ţigarete, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
Totodată, în urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au depistat pe o stradă din Piatra Neamț, un autoturism staționat, ce aparținea unui localnic de 35 de ani.
Polițiștii au examinat autoturismul, iar în interiorul acestuia au identificat peste 14.000 de țigarete, ce păreau a fi provenite din contrabandă.
“În ambele situații, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă”, a transmis agentul Georgiana Moșu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Neamț.
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu