Un minor din Petricani, iubitor de maşinile altora…

Polițiștii au depistat individul care s-a jucat cu nervii câtorva proprietari de maşini din Grumăzeşti şi din Tîrgu Neamţ. Tânărul, în vârstă de 17 ani, a furat un autoturism din Grumăzești și a încercat sustragerea altor două. A fost depistat în dimineața zilei de 29 ianuarie, în urma unei sesizări privind o tentativă de furt de auto. Din cercetările desfășurate de polițiști a reieșit faptul că tânărul ar fi încercat să sustragă un autoturism din Târgu Neamț, în noaptea de 27 ianuarie, pentru a se deplasa în localitatea de domiciliu, respectiv în comuna Petricani. Polițiștii au extins cercetările și au stabilit că tânărul este şi autorul furtului unui autoturism bărbatului din Grumăzești, în aceeași noapte, pe care l-a condus pe drumul public si l-a abandonat pe raza satului Țolici, sustrăgând din vehicul trei chingi auto. “Polițiștii de investigații criminale au reunit dosarele penale privind faptele săvârșite de tânăr și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt de folosință, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, furt calificat şi tentativă la furt de folosință”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. Infractorul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț cu propunere de arestare preventivă.

Geanina NICORESCU