Concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ începe astăzi, 25 iunie, cu etapa eliminatorie de verificare a îndeplinirii, de către candidaţi, a condiţiilor de participare stabilite în anunţul de examen. În competiţie au intrat doi candidaţi, ambii înscriindu-se chiar în ultima zi de depunere a dosarelor, pe 22 iunie. Aceştia sunt, potrivit dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, manager interimar al unităţii, economistul Alexandru Filimon şi medicul chirurg Codruţ Munteanu. Dr. Atănăsoaie nu s-a înscris. În perioada destinată depunerii dosarelor, managerul interimar a spus că se va sacrifica dacă nu vor fi fi alte persoane care să-şi dorească postul. Proiectele de management vor fi susţinute pe 2 iulie, la clubul spitalului, iar rezultatul final al competiţiei va fi cunoscut în ziua pe 6 iulie.
Geanina NICORESCU