În urmă cu 10 ani, la 18 ianuarie 2009, se stingea din viaţă, în urma unui cumplit accident de mașină, Grigore Vieru, poetul „podului de cuvinte”, cel care a cântat toată viaţa lui dragostea de ţară, de limba română şi a visat la unirea între fraţi.
Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta, din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, urmând școala medie din orașul Lipcani.
În anul 1957 debutează editorial, în timpul studenţiei, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie și Istorie, angajându-se ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă” (actualmente „Noi”) și la ziarul „Tânărul leninist” (în prezent „Florile Dalbe”). La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de limba română și latină, și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960 – 1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
În anul 1968 apare volumul „Numele tău”, cu o prefață de Ion Druţă, carte care devine, chiar în anul apariţiei, obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană.
În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna şi Văratec.
În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială, pe care poetul o onorează, vizitând Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România, între care Bucureşti Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi.
În 1988 i se acordă „Diploma de Onoare Andersen”, cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii.
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Strângând alături de el pe cei mai îndrăgiţi interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.
„Viața întreagă am visat să trec Prutul”…
Grigore Vieru a fost una dintre cele mai puternice voci ale Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale având un rol important în deșteptarea conștiinței naționale a românilor de dincolo de Prut. „Dacă visul unora a fost sau este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”, spunea poetul.
De altfel, Grigore Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular, aflându-se printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM, în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină. „Teoretic și «constituțional» suntem închiși în țarcul «limbii moldovenești». Practic, însă ne mișcăm în interiorul limbii lui Eminescu, în spațiul limbii române, pe care, prin voia lui Dumnezeu, suntem datori s-o apărăm. La ora actuală, principalul obiectiv moral și politic este apărarea Bisericii naționale, a limbii române și a istoriei românilor. Nu putem zbura peste Prut fără aceste aripi esențiale”, spunea poetul, într-un interviu acordat AGERPRES.
În anul 1992, Grigore Vieru a fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Pace şi i s-a conferit titlul onorific de „Scriitor al poporului din Republica Moldova”. În 1995, poetul a fost ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune.
Anul următor, de Rusalii, Grigore Vieru a pus pe mormântul mamei sale o piatra funerară comună, cu următoarele epitafuri: „Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil”, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”.
Scrisoare din Basarabia
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Irina NASTASIU