Un copil „social“ costă 640 de lei

*Municipalitatea susține peste 260 de copii în creșele din Piatra Neamț

Peste 260 de copii din Piatra Neamț, cu vârste de până la 3 ani, aflați în creșele din Centru, Mărăței, Precista, Carpați și Dărmănești, beneficiază de servicii în valoare de 640 de lei lunar, bani proveniți de la municipalitate. Hrana costă 255 de lei, bunurile și serviciile 95 de lei, încălzitul și iluminatul 112 lei ș.a.

De aceste servicii beneficiază familiile care au un venit lunar ce se încadrează în condițiile de dificultate. Condițiile minime care trebuie îndeplinite țin de domiciliu – neapărat în Piatra Neamț, copiii să fie sănătoși, în sensul că nu trebuie să aiă probleme de sănătate incompatibile cu colectivitatea, copiii care vin din familii aflate în dificultate, dar și copiii aflați în situații de urgență: moartea subită a părinților sau reprezentanților legali, accidente, violența în familie. De asemenea, vor fi primiți în creșe copiii aflați în situație de abandon sau cei care au un părinte încadrat cu un handicap grav.

Dacă sunt mai multe cereri decât locuri în creșe, criteriile de departajare sunt  clare: acced cei cu domiciliu aflat cât mai aproape de creșă, cei care au părintele unic student la zi, cei cu familie monoparentală, mame care au în îngrijire un alt copil sub 2 ani care nu frecventează o formă de colectivitate, copiii gemeni sau tripleți, familiile cu mai mulți copii, dacă familia are în întreținere mai mult de un copil care frecventează grădinița ori școala.

În Creșa Centru există 114 locuri, în cea din Precista 60, în Mărăței 72, în Dărmănești 40 și la Carpați 34. Numărul maxim de locuri propus spre aprobare este de 320.

Contribuția părintelui se stabilește prin dispoziție a primarului, în funcție de numărul de copii din familie care frecventează creșa și în funcție de venitul lunar mediu cumulat al părinților sau reprezentanților legali, calculat pe perioada de 6 luni anterioară înscrierii copilului. Totuși, valoarea contribuției nu poate depăși 20% din costul mediu lunar de întreținere în creșe. De exemplu, dacă familia are un venit între 255 de lei și 699 de lei, cota lunară pentru un singur copil este de 10 la sută din întreținere, respectiv 64 de lei. Pentru doi sau mai mulți copii este de 5 la sută, respectiv 32 de lei.

M.O.T.