Un centru zonal, singura şansă pentru juniorii din Moldova

* Proiectul de la Târgu Neamţ este în conservare de vreo doi ani

În aceeaşi notă de „trebuie să schimbăm ceva” s-a desfăşurat şi recentul curs de perfecţionare a antrenorilor cu licenţă A şi B, la Iaşi. Două din temele abordate au fost dedicate pregătirii copiilor şi juniorilor. Din acest sector au şi provenit cei mai mulţi dintre participanţii cursului de la Iaşi. Lectorii FRF le-au predat două modele Ajax despre antrenarea tehnicii prin dezvoltarea atenţiei distributive a copiilor, începând de la vârsta de 10 ani. La discuţii libere, reprezentanţii forului au prezentat proiectete de selecţie pentru acest an. În intenţie se află coborârea vârstei selecţionatelor sub 14 ani, cât are în prezent cel mai mic lot. Antrenorii FRF vor ajunge şi în Moldova, reprezentată sporadic la selecţionatele mici.

„Moldovei i-ar trebui un centru regional pentru a face faţă concurenţei la nivel naţional”, consideră prof. Vasile Vamanu, şeful Comisiei Tehnice din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal. „A existat acel proiect demarat de Federaţie, acum trei ani, cred, dar după câteva stagii ale echipelor naţionale, nu s-a mai întâmplat nimic. A venit criza, dar cu un parteneriat cred că s-ar fi putut asigura finanţare”.

Proiectul este în conservare de vreo doi ani, iar Ceahlăul este singurul care poate emite pretenţii, prin organizare, de centru de copii şi juniori.

„Dacă am fi avut un centru regional, copiii din Moldova nu mai plecau la Academia Hagi sau Şcoala „Gică Popescu”. Aşa se explică şi faptul că cei mai mulţi jucători de la naţionalele de juniori provin de la aceste două centre. Au adunat valori din toată ţara”, mai spune profesorul Vamanu.

Viitorul Constanţa, care are ca sursă de jucători Academia Hagi, a fost finalistă în 2012 atât la juniori A, cât şi la B, reuşind să câştige titlul la republicanii mari. Confirmarea că este cea mai eficientă şcoală de fotbal vine şi de la echipa constănţeană din Liga I.