Ultimul mare concurs hipic din 2015

Municipiul Piatra Neamț va găzdui la finele acestei săptămâni, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, cel mai important concurs hipic din 2015, un concurs național de sărituri peste obstacole, în cadrul căruia se vor desfășura 3 competiții. Este vorba despre Cupa TCE 3 Brazi, care anul acesta se va desfășura în memoria lui Culiță Tărâță, fostul președinte al CJ Neamț și un mare iubitor al sportului călare, care a trecut la cele veșnice în 2014, despre Trofeul Virgil Bărbuceanu, ajuns la cea de-a 12-a ediție și despre Finala Campionatului Național la categoriile E, D, C și B. Acest din urmă concurs va avea loc la toate categoriile de vârstă, copii, juniori, amazoane, amatori, tineret și seniori, care se vor întrece la proba de nivel B.

Organizată de Federația Ecvestră Română și clubul Ecvestru din Piatra Neamț, competiția din ștrandul Tineretului va începe miercuri, 30 septembrie când, de la ora 17, pe principalele artere din oraș va avea loc parada participanților, tot miercuri seară se va desfășura ședința tehnică, iar joi, începând cu ora 9, va începe prima probă, pentru amatori, copii și debutanți. Premiile puse în joc sunt de 30 de milioane de lei vechi, iar cheltuielile de organizare se cifrează la suma de 900 de milioane de lei vechi. Cei mai mulți bani, 470 de milioane de lei, vor veni din partea CJ Neamț, cu care clubul Ecvestru a încheiat un parteneriat, firma TCE 3 Brazi va sprijini competiția cu 300 de milioane de lei, iar restul banilor vor veni de la sponsori.

Cupa TCE 3 Brazi se va acorda la individual celui mai bun sportiv, în urma punctelor acumulate la toate probele, iar trofeul Virgil Bărbuceanu va fi acordat celei mai bune echipe participante. La cele 3 concursuri vor fi prezenți aproximativ 95 de sportivi și 110 cai de la cele mai importante cluburi din țară, Steaua București, Felix Țopescu, A.E.R.&Horses Târgu Mureș, CSM Sibiu, Equester Iași sau Decebal Bacău, iar printre numele de top se numără Radu Ilioi, Aurel Cojocariu, Norbert Schumann, Ionuț Ursache, Luca Ruxandariu sau Ionel Bucur, acesta din urmă fiind cel mai bun sportiv la precedentele întreceri din acest an de la Piatra Neamț.

Clubul gazdă nu are reprezentanți la acest concurs, în județul Neamț va fi prezent cu sportivul Ștefan Leonte, de la Romsilva Dumbrava Târgu Neamț, cel care recent a cucerit medalii la campionatul balcanic și la Cupa Romsilva de la Târgu Mureș.

Pe lângă întrecerile propriu-zise, în cele 4 zile vor avea loc și alte programe artistice, susținute în special de Fanfara 10 Prăjini, care va ține mai multe concerte inclusiv în unele locații din oraș. „Ne bucurăm că putem organiza și acest ultim mare concurs din 2015 și ne-am pregătit foarte bine pentru a întâmpina oaspeții. Ploaia căzută în ultimele zile ne-a ajutat foarte mult după seceta din vară, am reușit să refacem terenul de concurs, dar și pe cele de antrenament și încălzire. Sunt sigur că vom avea parte de întreceri spectaculoase, din câte am auzit vremea va ține cu noi la acest final de săptămână și sper să fim lipsiți de incidente majore. Așteptăm cât mai mulți iubitori ai sportului călare în baza noastră pentru că vor avea parte de mai multe surprize“, a spus Costache Lupu, președintele clubului Ecvestru.

Ca și la concursurile din vară, președinte va fi Mariana Moisei, iar sâmbătă, în jurul orei 15, va avea loc deschiderea oficială și vor fi comemorate cele două personalități, Culiță Tărâță și Virgil Bărbuceanu, iar duminică, de la ora 16, va avea loc festivtatea de închidere.

Campionatul Național de sărituri peste obstacole de la Piatra Neamț este ultimul mare concurs din 2015 din calendarul FER și poate fi o propagandă importantă pentru municipiul Piatra Neamț deoarece în 2016 se vor sărbători 30 de ani de la înființarea bazei hipice din ștrandul Tineretului.