„Ultima strigare” la calculatoare pentru elevii nevoiaşi

euro200

Se apropie data limită până la care Inspectoratul Şcolar Neamţ aşteaptă cererile pentru bonurile valorice aferente Programului social „Euro 200”. Potrivit inspectorului general şcolar adjunct Elena Laiu, unităţile de învăţământ din judeţ trebuie să trimită cererile până cel târziu la data de 20 mai 2014.

Beneficiarii programului sunt elevii şi studenţii în vârstă de până la 26 de ani, din învăţământul de stat dar şi particular acreditat, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei per membru de familie. Bonul valoric reprezintă echivalentul în lei a 200 de Euro pentru un computer, astfel încât valoarea calculatorului nu trebuie să depăşească această sumă. Solicitările care vor fi centralizate de ISJ Neamţ vor fi analizate în cadrul unei comicii abilitate. Ulterior, Ministerului Educaţiei Naţionale va afişa pe internet lista cu cererile eligibile, aprobată prin ordin de ministru. Contestaţiile se vor face în termen de 5 zile de la publicarea p site-ul dedicat listei beneficiarilor.

Deocamdată, însă, în timp ce ISJ Neamţ primeşte cererile din partea unităţilor şcolare, la nivel central abia a fost publicat proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a legii privind acordarea ajutorului financiar pentru achiziţionarea calculatoarelor, proiect ce prevede modificarea culorii bonului valoric. Practc, potrivit acestui proiect, pentru anul 2014 se impune modificarea modelului bonului valoric pentru a nu fi folosite cele anulate din 2013. Aşadar, pentru securizare, se va modifica fundalul tichetului în galben deschis.

 

Geanina NICORESCU