Pentru a potoli tentativa unor şoferi de a apăsa mai mult pedala de acceleraţie oraşul Roman este presărat în dreptul mai multor treceri de pietoni de aceste „cocoaşe” iar rezultatul benefic a fost sesizat relativ repede când s-a putut constata că numărul victimelor accidentelor rutiere a fost mai mic în aceste zone.
Cât e ziua de lungă angajaţii societăţilor responsabile cu întreţinerea drumurilor noastre nu au o clipă de răgaz. Ba la umbra unui gard, ba la umbra unei remorci angajatul acestor societăţi nu pridideşte cu activitatea de contemplare a calităţii drumurilor noastre.
Dacă trecem cu înţelegere peste aceste momente de reîncărcare a bateriilor celor ce trudesc ca drumari în Roman nu avem cum să înţelegem sub nicio formă modul în care sunt coordonaţi aceşti oameni care îşi trăiesc viaţa muncind în căldura de iad a asfaltului topit. Nu mai departe de joia trecută romaşcanii ce locuiesc pe strada Smirodava au avut privilegiul de a asista la munca drumarilor care de la prima oră au turnat asfaltul fierbinte la trecerea de pietoni din dreptul clădirii ce adăposteşte în acest moment şi biblioteca municipală. Muncitorii au avut drept misiune să posteze două „cocoaşe” în dreptul acestei treceri de pietoni pentru a tempera viteza şoferilor ce traversează această zonă.
Nu mică a fost mirarea trecătorilor când au asistat la mai puţin de două ore de la montarea „cocoaşelor” la operaţiunea de demontarea a acestora. În termeni economici acei muncitori au fost pe „minus” în ziua respectivă dar, acest „minus” ar trebui imputat cel mai probabil şefilor acestora care au misiunea de a-i coordona şi de ale trasa sarcinile în mod clar şi cooerent. În această zonă cei de la drumuri au avut de montat şi demontat „cocoaşa” asfaltică în dreptul unei treceri de pietoni „liniştită” şi folosită cu precădere mai mult pe post de parcare pentru cei ce locuiesc în blocul învecinat şi, care, probabil, au obţinut permisul de conducere fără a şti că parcarea autoturismelor pe trecerea de pietoni nu este în regulă dar, aceasta este o cu totul şi cu totul o altă poveste, cea a nesimţirii unora dintre semenii noştri.
Dan VASILIU
