Udrea vine la masă la Roman

Udrea

Festivalul gastronomic găzduit de municipiul Roman la sfârşitul aceste săptămâni reprezintă o tentaţie irezistibilă pentru deputatul Elena Udrea. Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, a anunţat ca sigură sosirea elegantei Elena Udrea, care va avea o agendă foarte încărcată urmând ca pe lângă obligatoriile degustări de bunătăţi să aibă şi alte întâlniri pentru „a pune Romanul la cale”.

Reamintim romaşcanilor şi nu numai lor faptul că  demonstraţii de artă culinară, prezentări de reţete vechi, parada somelierilor, şcoala vinului, demonstraţii de pizza freestyle, pregătirea mezelurilor, pregătirea fructelor pentru iarnă şi toate aceste plus multe, multe alte prezentări spectaculoase vor avea loc în Roman la Festivalul Toamnei ce va avea loc în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Roman Vodă. Vor fi 14 standuri dedicate preparatelor culinare de tot felul începând cu standul cu ţesturi, cu plăcinte, grill masters of flames, standul cu proţapuri, cu ceaune, cu cuptoare (pentru prăjituri şi mâncăruri la tavă), cu cuptoare de pâine, standul produselor de Ignat şi standul cu grillul Kadai (indian).

Dan VASILIU