U Cluj îşi „întăreşte” tribunele pentru Ceahlăul

u cluij- ceahlaul

Clujenii se pregătesc pentru vizita Ceahlăului cu nădejdea că vor obţine primele puncte din acest campionat şi îşi iau măsuri inclusiv în privinţa publicului. Ardelenii au scos din nou la vânzare, încă de marţi, cele mai ieftine bilete din Liga I. Un tichet la peluză, pentru meciul de vineri seară (ora 20,30) costă doar 2 lei.

U Cluj ocupă penultimul loc în noul campionat, în care a pierdut cu Petrolul (0-1), acasă, şi Oţelul Galaţi (1-2), în deplasare. Deloc liniştitor pentru pietreni, care ştiu din experienţa personală ce poate adversara lor.

“Ne aşteaptă un joc foarte greu la Cluj, ca şi celelalte care vor urma”, a spus antrenorul Vasile Miriuţă după jocul cu Corona, din etapa a doua. “Toate echipele sunt apropiate valoric, cu două-trei excepţii. Iar jucătorii trebuie să ştie: dacă vor să facă performanţă, să fie concentraţi la fotbal zi de zi, până la finalul campionatului”.

Pietrenii pleacă la Cluj astăzi, în formaţie completă. Partida U- Ceahlăul, care deschide etapa a treia, este programată vineri seară, de la 20,30, şi va fi transmisă în direct la Digi Sport.