Turiști speriați de urs și tânără rătăcită în Masivul Ceahlău

O tânără de 18 ani, din Huși, s-a rătăcit, joi seara, în Masivul Ceahlău, după ce s-a pierdut de grupul împreună cu care urcase. În jurul orei 18,30, fata, panicată de lăsarea întunericului și de faptul că este singură, undeva în zona cascadei Duruitoarea, a reușit să ajungă la semnal și să sune la Dispeceratul Național Salvamont, cerând ajutor. „Persoana în cauză a pierdut poteca marcată și a suferit un atac de panică. Tânăra, în vârstă de 18 ani, din Huși, judetul Vaslui, a fost găsită în urma unei acțiuni, întreprinse de echipa de intervenție din Baza Durău, în zona pârâului Rupturi, pârâu ce coboară de la cascada Duruitoarea. O autospecială Salvamont a aduso în siguranță în stațiunea Durău”, a declarant Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.
După ce a fost recuperate, fata a relatat salvamontiștilor că s-a pierdut de grupul care cobora, grăbit să nu fie surprins de întuneric. A intrat în panică și a pierdut traseul, apoi, când și-a dat seama că s-a rătăcit, a căutat o zonă cu semnal și a sunat la Dispeceratul Național Salvamont. Nu avea nici o sursă de lumină sau echipament de protecție, iar noaptea temperatura în masiv scade până la 6- 7 grade Celsius, fata riscând să înghețe, cu atât mai mult cu cât nu avea nici echipament corespunzător. Șansa ei a fost și faptul că echipa de salvare a găsit-o la câteva minute înainte ca întunericul să se instaleze definitiv, ceea ce ar fi complicat operațiunea de salvare și ar fi deteriorat și mai mult starea psihică a victimei. În aceeași noapte, în jurul orei 3, Dispeceratul Bazei Durău Baza Dochia au fost alarmate de către turiștii campați în zona special amenajată din Ghedeon (aproape de Cabana Dochia), care erau îngroziți de faptul că un urs le dă târcoale. Salvamontiștii din Baza Dochia s-au deplasat la fața locului, dar nu au putut confirma dacă ce au văzut sau auzit turiștii campați a fost sau nu urs, spune Raul Papalicef. Oricum, ei i-au calmat pe turiști, pentru că oricum nu erau urme de urs în zonă și i-au sfătuit să nu lase mâncare în afara corturilor, să nu consume dulciuri în cort, să stea grupați și să facă mult zgomot dacă incidentul se repeat. Adică, acele câteva reguli pe care trebuiau să le cunoască înainte de a urca în masiv ori măcar dacă s-ar fi informat de la salvamontiștii din Baza Durău sau prin dispecerat. Șeful Salvamont Neamț dă asigurări că „deși populația de urși din Ceahlău este foarte numeroasă iar întâlnirile dintre locuitorii pădurii și turiști sunt din ce în ce mai dese, nu au existat până acum situații cu adevărat periculoase”. Asta, fiindcă și omul s-a obișnuit să respecte muntele, natura și pe celelalte viețuitoare. (C.I.)