O femeie din Roman, în vârstă de 65 de ani, care a urcat pe Masivul Ceahlău împreună cu soțul ei, s-a accidentat, joi, 13 august, în timp ce cobora spre Durău. Obosită de efort, femeia s-a confruntat cu o porțiune mai dificilă a traseului ce coboară de la Duruitoarea, prin Poiana Viezuri, și și-a pierdut echilibrul, fracturându-și piciorul. „În jurul orei 18, echipa de intervenție din Baza Salvamont Durău a acționat în vederea acordării primului ajutor, pentru imobilizarea și transportarea unei turiste de 65 de ani, din Roman, care și-a fracturat un picior în timp ce cobora spre stațiunea Durău, în zona Poiana Viezuri. Femeia era pregătită de munte, echipată corespunzător, dar probabil că efortul și-a spus cuvântul și a scăpat piciorul în această zonă mai dificilă a traseului.
A fost predate echipajului SMURD în jurul orei 19,30“, a precizat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.
Ziua Muntelui, iar acum Ziua Marinei aduc în continuare mii de turiști nu doar în zona Bicaz, ci și în Ceahlău. Oameni de toate vârstele, din toate părțile țării, vin la Muntele Sfânt al Moldovei pentru a se încărca energetic, pentru a se relaxa, pentru a-l cunoaște și pentru a se bucura de frumusețea locurilor. Majoritatea sunt obișnuiți cu ascensiunile în masiv, vin pregătiți și știu să se comporte, să respecte muntele și natura. Sunt, însă, alții care consideră că a urca pe Ceahlău e ca un fel de picnic prelungit și ignoră avertismentele, mai ales cele legate de vremea caniculară și pericolele asociate: vipere, viespi, insolație.
Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț, reia precizările referitoare la atenția pe care turiștii trebuie s-o acorde zilele muntelui: „Avem în continuare, zilnic, numeroase solicitări pentru primul ajutor de la cei care sunt atacați de viespi, din cauză că vin pe munte cu struguri, cu piersici și atrag, fără voia lor, viespile, care sunt extrem de agresive în această perioadă, mai ales din cauza caniculei. Am mai spus că este vorba despre o specie mult mai mare și mai agresivă decât specia obișnuită, denumită lupul albinelor, care-și fac coloniile în pământ și în vecinătatea traseelor turistice și a locurilor de popas pentru că au ca hrană resturile alimentare care rămân în urma turiștilor“.
Recomandări
Pentru a vă putea bucura de vacanță este bine să respectați câteva din recomandările Salvamont Neamț:
– Evitați părăsirea potecilor turistice;
– Evitați în pădure consumul de dulciuri, sucuri, fructe acolo unde nu aveți posibilitatea să vă spălați imediat pe mâini și gură;
– În cazul în care vedeți o gaură în sol din care intră și ies viespi, trebuie să vă îndepărtați imediat în liniște;
– În cazul în care una sau mai multe insecte zboară în jurul dvs., încercați să nu agitați brațele, aceste mișcări agresive determină atacul insectelor.
Primul ajutor:
– aplicarea de comprese cu gheață pe zona afectată poate ameliora suferința, această metodă terapeutică are atât efect antiinflamator, cât și analgezic; compresele pot fi menținute aproximativ 20 de minute în același loc, frecvența aplicării depinzând de intensitatea simptomelor (compresele pot fi aplicate chiar și din oră în oră, dacă este necesar); pacientul este sfătuit să evite aplicarea gheții direct pe tegumente și să folosească un prosop sau un alt material curat din bumbac în care să înfășoare cubul de gheață folosit;
– administrarea, dacă simptomele o impun și dacă pacientul are la îndemână, a unor medicamente cu efect antihistaminic, cum ar fi difenhidramina sau loratadina (antialergic nonsedativ);
– administrarea de analigezice;
– curățarea și igienizarea corespunzătoare a zonei afectate folosind apă și săpun, apoi aplicarea locală a unui unguent pe bază de antibiotic cu spectru larg;
– vaccinarea antitetanos este recomandată dacă au trecut mai mult de 10 ani de la ultimul rapel antitetanic;
ATENŢIE:
– în cazul în care pacientul înțepat are antecedente de înțepături de albină sau viespi care s-au soldat cu apariția unor reacții alergice grave, ar trebui să apeleze de urgență la medic. Până ajunge la specialist este folositor dacă își administrează cât mai repede un antihistaminic. Dacă reacția alergică a debutat înainte ca pacientul să fie în grija unui doctor, este indicat să își facă rapid o injecție cu noradrenalină (în cazul în care are deja un kit de urgență pentru tratamentul alergiilor și știe cum să îl folosească).
Cristina Iordache