Turist din Reghin înjunghiat de un sătmărean

injunghiatDoi turişti s-au luat la ceartă pe terasa unui bar din Bicaz Chei, după ce au consumat alcool. Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, în timp ce mai mulţi consumatori erau pe terasa unui local din comună. În urma altercaţiei, un bărbat din Reghin a fost înjunghiat de un alt bărbat din Satu Mare. “În urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool, între mai multe persoane s-a iscat un scandal în urma căruia un bărbat de 46 de ani, din Reghin, a fost înjunghiat de un bărbat de 49 de ani, din Satu Mare, poliţia chemată la faţa locului întocmind un dosar penal şi demarând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a precizat subinspectorul Elena Bulgrea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Victima a fost transportată cu o ambulanţă la spitalul judeţean şi supusă unei intervenţii chirurgicale, iar poliţia a deschis o anchetă.

Cristina IORDACHE