Trofeul Ceahlăul la bridge, ca vinul: Vechi şi bun

Ajuns la cea de a 32-a ediţie, Trofeul Ceahlăul la bridge începe, vineri după-amiază, cu concursul de perechi Open, dotat cu Cupa Municipiului. Organizatorii de la Romanian Bridge Promotion aşteaptă aproape 100 de concurenţi, mai vechi şi mai noi participanţi la competiţie. Unul din cele mai vechi concursuri din ţară, Trofeul Ceahlăul împlineşte anul acesta 38 de ani, dar şase ani s-a desfăşurat pe ascuns, fiind interzis.

„Trofeul Ceahlăul a fost şi rămâne un concurs frumos. Concurenţii vin pentru că se simt foarte bine la Piatra Neamţ. Nu suntem nici cei mai vechi, nici cei mai mari, dar ne străduim de fiecare dată să îi facem pe participanţi să îşi dorească să revină”, a declarat directorul Romanian Bridge Promotion, Dan Popa.

Concursul de perechi Open, care se desfăşoară în două sesiuni, vineri, va fi urmat de cel de echipe Danez, cu 11 sesiuni, de sâmbătă şi până duminică. Întreaga competiţie va avea loc la Grand Hotel Ceahlăul, unul dintre sponsori.

Trofeul Ceahlăul va avea şi participare pietreană, nu foarte numeroasă, dar onorabilă, din punct de vedere calitativ. Starea bridgeului din Piatra Neamţ, campion naţional în 1980, este în nota celui naţional.

„Mai vin tineri la bridge, dar nu sunt foarte hotărâţi şi consecvenţi”, a mai declarat Dan Popa.

Prin numărul şi numele celor care au confirmat participarea, Trofeul Ceahlăul 2013 confirmă că a rămas un punct atractiv în calendarul competiţional naţional, iar una din garanţiile reuşitei şi fair play-ului acestei ediţii o reprezintă Călin Dâmboianu, directorul concursului din 1990, care sancţionează inclusiv organizatorii dacă nu respectă regulile jocului.