Trofeul „Carl Czerny” a plecat la Iaşi

* Elevul Marius Mantale de la Colegiul „Octav Băncilă” a fost marele câştigător

Concursul naţional de pian „Carl Czerny”, ajuns la cea de-a XXII-a ediţie, organizat de Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ în zilele de 22 şi 23 februarie, a fost din nou „un podium de afirmare a propriei valori şi a nivelului de pregătire” pentru tinerii pianişti din şcolile de muzică din întreaga ţară. Concursul se adresează preşcolarilor şi elevilor din clasele I-XII ce studiază pianul în liceele şi şcolile de profil, fiind structurat în două etape, care acordă importanţa egală ambelor aspecte strict necesare unei educaţii instrumentale complete – tehnica şi interpretarea. Latura tehnică (fundamentală în crearea unui instrumentist) este determinantă în promovarea primei etape, eliminatorii, iar cea de-a doua etapă probează calitatea şi nivelul interpretativ.

„Tocmai această îmbinare între latura tehnică şi cea interpretativă îi conferă unicitate, alături de faptul că este şi „cel mai bătrân” concurs instrumental de talie naţională organizat anual în Moldova”, ne-a declarat prof. Cristina Alexandra Popa. „Ediţia din acest an a reunit pe scena sălii „Theodor Macarie” a Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ concurenţi din România (15 licee şi şcoli de muzică) şi din Republica Moldova (trei licee de profil din Chişinău). Eforturile concurenţilor au fost  încununate de premii şi menţiuni la fiecare clasă, iar cel mai valoros pianist a primit Marele Premiu şi trofeul „Carl Czerny”. Acesta este Marius Mantale, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” Iaşi”.

Concursul a beneficiat de sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului municipal Piatra Neamţ.