Ziua de 10 mai a rămas în istoria poporului român ca o zi plină de semnificații, până la venirea comuniștilor la putere această dată reprezentând Ziua Națională a Românilor. Ultima sărbătorire oficială a acestei zile a fost la 10 mai 1946, după instaurarea regimului comunist Ziua Independenței României fiind mutată pe data de 9 mai.
Între anii 1866-1947, regele, curtea, oștenii și poporul participau, pe data de 10 mai, în biserici – la slujbe de laudă și mulțumire, iar familia regală ieșea în mijlocul bucureștenilor, asistând la celebra bătaie cu flori de la șosea și la focurile de artificii din Cișmigiu.
„În dimineața zilei de 10 Mai, bubuitul tunurilor din Dealul Spirii reamintea Capitalei sărbătoarea. Pe străzile și bulevardele pe unde avea să treacă cortegiul, casele și prăvăliile erau împodobite cu drapele. La ferestre erau flori. Pe stâlpii înconjurați de verdeață fâlfâia tricolorul, iar portretele Regelui Carol I și ale Reginei Elisabeta erau afișate pe la vitrinele prăvăliilor (…) Pe înserat, se aruncau cele din urmă flori, iar șoselele rămâneau ninse de petale“ (Horia Furtună, Conferința Radiofonică din anul 1941 – „10 Mai de altădată“ – sursa: România Actualități).
Sărbătoarea se mai numea și „ziua triplei coroane“, deoarece era legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a țării.
În primul rând, pe 10 mai 1866, Carol I a venit în București, capitala României, unde a depus jurământul în fața Parlamentului. Tot în această dată, dar în anul 1877, Carol I proclamă independența României. De asemenea, pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României.
Bătaie cu flori, la Piatra Neamț
Ziarul „România liberă“ din 3 septembrie 1877 subliniază eroismul ostașilor români care și-au dat viața pentru apărarea țării în Războiul de Independență al României (Războiul Ruso-Româno-Turc) din 1877-1878: „S-au luptat ca niște lei copiii Carpaților! Împotriva întăriturilor păgâne, care zvârleau plumbi încinși, ei și-au aruncat piepturile înflăcărate. Au murit mulți, dar au murit ca eroi, au murit jertfindu-se pentru o patrie adevărată, pentru dreptatea trecutului glorios al României“. La acțiunile militare desfășurate la sud de Dunăre au participat peste 52.000 militari români, din care peste 10.000 au pierit în încleștările de la Plevna, Rahova, Smârdan, Tatargik, Belogradcik și Vidin.
Și ostașii nemțeni au contribuit la jertfa de sânge a armatei române, între aceștia aflându-se cei din cadrul Regimentului 15 Dorobanți.
Regimentul 15 Dorobanți avea reședința la Piatra Neamț, din componența sa făcând parte două batalioane (la Piatra Neamț și Fălticeni). Acest regiment a luat parte la toate cele trei războaie importante, de care a depins însăși existența României.
Revenirea acasă a acestei unități militare, după încheierea Războiului de Independență, este consemnată în presa nemțeană interbelică, mai exact în ziarul „Telegraful“:
„În ziua de 8 august 1878, sosi bravul regiment în Piatra. Orașul era în mare ferbere. Garda Națională, gimnaziul (e vorba de «Petru Rareș», n.n.), cu stindardele lor, școalele publice cu profesorii lor și lumea de toate clasele așteptau cu nerăbdare semnalul muzicei de pornire.
La orele 3 după masa, porniră cu toții la bariera Bacău. Era mare entuziasm. Gorniștii Gardei Naționale deteră semnalul. Prefectul Cortazi, Primarul Gh. Isăcescu și toate autoritățile așteptau cu nerăbdare sosirea bravului regiment, care sosește în frunte cu D-nii Maiori Macri, Jipa, căpitanii Leonte, Vasilescu, sublocot. Jormescu, Manolescu etc. Garda prezintă arma. Iar D-l Maior Macri (comandantul regimentului n.n.) se adresează d-lor Prefect, Primar, Protoiereului Nec. Conta etc., care-i felicită în numele orășenilor de bună venire.
Populația striga neîntrerupt: Ura! Trăiască bravul Regiment 15 Dorobanți! Apoi începu o ploaie de buchete și coroane din partea damelor locale, la toți soldații, pe care le-au înfipt pe baionete.
Astfel au sosit în piață, în fața Primăriei, unde aștepta foarte multă lume. În piața Primăriei se aranjă o masă mare, plină cu mâncăruri și băuturi pentru bravii curcani (Dorobanți). Muzica cânta Hora de la Grivița și Plevna“ (prof. Gheorghe Radu, în „Pagini alese din istoria județului Neamț“, vol. I, Ed. Cetatea Doamnei, 2014, pag. 147).
Irina NASTASIU