Trimişi la închisoare pentru infracţiuni în trafic

inchisoarePoliţiştii Secției Dulcești au depistat, în seara de 11 decembrie, pe raza comunei Făurei un bărbat de 40 ani din comuna Făurei care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat de către Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă de 1an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

În fapt la data de 29 septembrie 2012, acesta a fost depistat pe raza comunei Mărgineni în timp ce conducea un autoturism având expirare numerele provizorii de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere.

Acesta a fost escortat și încarcerat în penitenciarul Bacău.

În aceeaşi seară, şi lucrătorii din cadrul Biroului Investigații Criminale-Roman au depistat un bărbat care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii. Tânărul, în vârstă de 26 ani, din Galați, era condamnat de către Judecătoria Galați la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Şi acesta a fost escortat și încarcerat în penitenciarul Bacău.

G. N.