Trimis pentru 30 de zile în arest, după ce a distrus patru aparate electronice

Judecătoria Piatra Neamţ a luat măsura arestului preventiv pentru 30 de zile faţă de un bărbat de 37 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniștii publice. Hotărârea a fost luată la data de 12 decembrie, a doua zi după ce a distrus tot ce a găsit în cale într-un bar de pe strada Progresului. “Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat de 37 de ani, din Piatra Neamţ, persoană aflată sub control judiciar, ar fi provocat scandal în incinta localului, unde ar fi distrus un aparat electronic de jocuri de noroc, în acest caz fiind demarată o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniștii publice. La aceeaşi dată, în jurul orelor 18:00, bărbatul a revenit în localul respectiv, unde ar mai fi distrus alte trei aparate electronice şi ușa în incinta localului, după care a plecat. Poliţiştii l-au depistat pe bărbat în timp ce se deplasa pe bulevardul Dacia, iar în urma audierii, faţă de acesta a fost emisă o ordonanţă de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniștii publice” a transmis Poliţia Neamţ.

Geanina NICORESCU