Trimis după gratii după ce şi-a terorizat familia timp de două luni!

arestat

arestat

O  brută cu chip de om, din Bahna, a ajuns după gratii, în ziua de 7 noiembrie, sub acuzaţia de loviri sau alte violenţe, după ce şi-a terorizat părinţii şi propriului frate, din septembrie şi până în prezent.

“Polițiștii din cadrul Sectiei de Poliție Rurală Români au reținut un bărbat de 47 de ani, din Bahna pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de loviri sau alte violențe. Polițiștii au reunit cele trei cauze în care bărbatul era cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe și au luat măsura reținerii pentru24 de ore, pe baza de ordonanță. Persoana este cercetată pentru faptul că în perioada septembrie-noiembrie a.c. și-ar fi lovit părinții și fratele, pe fondul unor conflictespontane produse în urma consumului de alcool”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Pe 7 noiembrie, în urma administrării probatoriului în cele trei cauze, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrulde Reținere și Arest Preventiv, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Roman cu propunere de arestare preventivă.

Geanina NICORESCU