Tribunalul l-a arestat pe cel care a ucis cu ibricul

Ion Turică, 54 de ani, din Farcaşa, a fost arestat preventiv miercuri seara, de Tribunalul Neamţ. El este cercetat pentru că în seara de 4 mai a lovit-o în cap cu un ibric pe iubita lui, o femeie în vârstă de 60 de ani. Femeia a căzut cu capul de prag şi a decedat. Amândoi erau băuţi şi s-au luat la ceartă, iar el a pus mâna pe ce i-a ieşit în cale prima dată şi a lovit-o. Femeia a căzut grămadă, fără să riposteze şi până dimineaţă a murit. Atunci a sunat şi el la 112 şi a anunţat poliţia. Oamenii legii au dispus efectuarea unei necropsii pentru a stabili cauza decesului, iar suspectul a fost reţinut şi audiat. Apoi a doua zi a fost prezentat la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Cazul este instrumentat de Parchetul Neamţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

C.I.