Trezoreria nu a aprobat împrumutul de 8 milioane de lei

* Pentru legalitate, hotărârea iniţială CL Piatra Neamţ a fost abrogată

Joi, în şedinţă „de îndată”, Consiliul Local Piatra Neamţ a abrogat hotărârea luată tot în regim de urgenţă prin care se aproba împrumutul de peste 8,1 milioane de lei pentru achitarea arieratelor.

„O parte din suma pe care noi am cerut-o iniţial ca împrumut nu a fost validată de Trezorie, în jur de 700.000 de lei, nefiind validată ca arierat. Pentru că  trebuia să depunem documentaţia urgent, am abrogat hotărârea iniţială şi s-a aprobat pe noua sumă de 7,39 milioane de lei”, a precizat city-managerul Bogdan Puşcaşu, cel care a intermediat discuţiile cu reprezentanţii Trezoreriei.

Potrivit legii ,, unităţile administrativ-teritoriale pot solicita de la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 29 martie 2013, contractarea de împrumuturi din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de maxim 5 ani, în limita sumei totale de 800.000.000 lei”.

În expunerea de motive a proiectului de hotărâre se arată că „Municipiul Piatra Neamţ nu dispune la această data de resursele financiare pentru achitarea arieratelor”.