Trenul Regiunii Nord-Est spre Europa” trece prin Piatra Neamţ

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează joi, 15 noiembrie 2018, Conferința “REGIO 2014-2020 – trenul Regiunii Nord-Est spre Europa”. Evenimentul va avea loc la Piatra Neamț, începând cu ora 11:00, în Sala Atrium din cadrul Central Plaza, Piața Petrodava 1-3. La 3 ani de implementare a Programului, această conferință constituie pentru noi toți, beneficiari, colaboratori și Organism Intermediar deopotrivă, un prilej de a împărtăși informații actuale și relevante despre evoluția Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Nord-Est, despre beneficii, provocări și rolul acestuia în dezvoltarea locală și regională. În cadrul conferinţei, Ionel Arsene, Președintele Consiliului Județean Neamț, Vicepreședinte CDR Nord- Est, Membru în Comitetul European al Regiunilor va susţine tema Inițiativa Comitetului Regiunilor “Reflecting on Europe”. Cum aducem Europa mai aproape de cetățeni? „De asemenea, vom fructifica experiențele delegației regionale care a participat, la Bruxelles, la Săptămâna Europeană a Orașelor și Regiunilor, în perioada 8-12 octombrie 2018, ocazie pentru orașele și regiunile europene să-și prezinte capacitatea de a produce creștere economică și locuri de muncă, de a implementa Politica de Coeziune a Uniunii Europene și de a sublinia importanța nivelurilor locale și regionale în buna guvernanță a Uniunii Europene”, anunţă purtătorul de cuvânt al ADR N-E, Gabriela Bobeanu. Conferința constituie totodată ocazia de a afla primele repere despre cum va arăta Politica de Coeziune după 2020, bugetul și oportunitățile de finanțare pentru perioada 2021 – 2027.

M.O.T.