Trei zile de ninsori

*Ieri, nemţenii şi-au pus cojoacele

În sfârşit, ninge!. Ieri, timp de câteva ore, Neamţul şi alte câteva judeţe învecinate s-au aflat sub avertizare cod galben, de precipitaţii mixte şi vânt puternic. Pe la ora 13, era frig în tot judeţul. Ploua mocăneşte, iar prin unele zone au fost scurte reprize de ninsoare. Dar cel mai frig a fost la Târgu Neamţ şi pe masivul Ceahlău, unde temperatura aerului era de minus un grad Celsius. Egalitate perferfectă în termometre a fost la Piatra Neamţ şi Roman, acolo, la ora prânzului mercurul din termometre indica 0 grade Celsius.

Dar conform meteorologilor, anotimpul alb se va instala pe plaiurile mioritice, pe o perioadă mai lungă de timp, iar Neamţul va fi în „prima linie”. Iarna va veni cu „artileria grea”, cu zăpadă din abundeţă şi temperaturi sub zero grade Celsius.

De exemplu, astăzi, la Piatra Neamţ mercurul din termometre nu va trece de 0 grade Celsius. Vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. Noaptea, temperatura aerului va fi de minus 4 grade Celsius. Mâine, ninsoarile îşi vor face iar simţită prezenţa, iar noaptea va fi şi mai friguroasă. Joi, 23 ianuarie, va fi şi mai rece. Va ninge, iar pe timp de zi, mercurul din termometre va scădea până la minus un grad Celsius. Noaptea, la minus 8 grade Celsius va fi ger.

Şi vineri va fi frig. Totuşi, în această zi, cerul va fi mai mult senin. Maxima din termometre va indica minus un grad Celsius. După înserat, temperatura minimă a aerului va fi de minus 6 grade Celsius. Sâmbătă, cerul va fi mai mult acoperit. La amiază, se vor înregistra tot valori negative, şi tot sub zero grade Celsius. Noaptea va fi ger în toată regula! Atunci, mercurul din termometre va scădea până la minus 10 grade Celsius. Duminică, cerul va fi curat ca lacrima, însă timpul va fi deosebit de rece. Ziua, temperatura aerului va coborî până la minus 5 grade Celsius, iar noaptea până la minus 11 grade Celsius.

V. ANDRIEŞ