Trei victorii pentru juniorii II

lps jun 2Handbaliştii juniori II de la LPS Piatra Neamţ au înregistrat 3 victorii din 4 partide la cel de-al patrulea turneu al campionatului naţional, care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute la Piatra Neamţ. Elevii pregătiţi de profesorii Adriana şi Răzvan Caba au început turneul de la sala mică Polivalentă chiar împotriva liderului seriei întâi, LPS Suceava. Din păcate, din cauza emoţiilor şi a debutului în turneu, handbaliştii juniori II de la LPS Piatra Neamţ nu au făcut faţă adversarului şi au cedat confruntarea la o diferenţă de 11 goluri, scor 31 – 20 pentru suceveni. La pauză, pietrenii au fost conduşi cu 9 – 15. În ciuda faptului că au debutat cu stângul în competiţiei, gazdele şi-au revenit şi au obţinut 3 victorii la rând în următoarele 3 partide. A fost 31 – 20 cu LPS Roman, după ce la pauză pietrenii au condus doar cu 11 – 10, 42 – 28 cu LPS Botoşani, iar duminică, în ultima zi de competiţie, LPS Piatra Neamţ a câştigat cu 26 – 19 meciul cu LPS Iaşi. În acest ultim meci, gazdele au condus la pauză cu 13 – 10, iar în repriza a doua şi-au majorat avantajul pe fondul unei evoluţii bune în apărare şi a unui joc exact pe faza de atac. Astfel, elevii profesorilor Caba au încheiat turneul cu 9 puncte din 12 posibile, iar după rezultatele de la Piatra Neamţ, au rămas pe poziţia a doua în clasamentul seriei A, cu un total de 33 de puncte, cu 5 mai puţin decât liderul, LPS Suceava. La finalul competiţiei, juniorii II pietreni erau mulţumiţi de rezultate, mai puţin de primul meci pierdut cu Suceava. „A fost greu cu cei de la Iaşi, sunt o echipă foarte bună, surprinzător echipa de pe locul 4 ne-a pus foarte multe probleme în campionat, nouă şi celorlalte echipe. Ne-am pregătit bine, i-am luat în serios şi până la urmă ne-am descurcat. Din păcate am pierdut cu Suceava, a fost primul meci şi tot timpul prima partidă este mult mai grea, a fost dureroasă şi pentru noi înfrângerea, dar am reuşit să ne ridicăm şi să continuăm următoarele meciuri cu trei victorii”, a spus coordonatorul de joc pietrean, Alexandru Blăgescu. Formaţia pietreană este aproape calificată la turneul semifinal, însă juniorii pietreni şi-ar fi dorit primul loc în clasament, în dauna celor de la Suceava, pe care nu îi consideră un adversar imbatabil. „Suceava nu e mai valoroasă ca noi, însă noi trebuie să avem o gândire mult mai pozitivă şi să o dăm în poartă atunci când trebuie. Suntem mulţumiţi cu locul 2, cred că suntem într-un progres ca evoluţie faţă de acum 2 ani”, a declarat şi extrema dreaptă, Dragoş Pricopie. Următorul turneu pentru handbaliştii juniori II de la LPS Piatra Neamţ este programat în perioada, 22 – 24 martie, la Roman.

Rezultate, turneu II, Piatra Neamţ

LPS Piatra Neamţ – LPS Suceava 20 – 31 (9 – 15)

LPS Piatra Neamţ – LPS Roman 31 – 20 (11 – 10)

LPS Piatra Neamţ – LPS Botoşani 42 – 28 (20 – 12)

LPS Piatra Neamţ – LPS Iaşi 26 – 19 (13 – 10)

Clasament

1.LPS Suceava  16  12  2  2  436-333  38p

2. LPS Piatra Neamţ  16  11  0  5  399-340  33p

3. LPS Roman  16  10  1  5  406-364  31p

4. LPS Iaşi  16  5  1  10  316-350  16p

5. LPS Botoşani  16  0  0  16  342-512  0p

„Îi felicit pe băieţi pentru evoluţii”

Răzvan Caba, antrenorul echipei de handbal de juniori II de la LPS Piatra Neamţ, era răguşit la finele ultimului meci cu LPS Iaşi, dar şi după un turneu epuizant cu 4 meciuri în 3 zile. Tânărul antrenor pietrean nu a stat nicio clipă pe bancă şi le-a dat în permanenţă indicaţii elevilor lui în toate cele 4 jocuri. În ciuda înfrângerii din prima zi, cu LPS Suceava, concluziile antrenorului Răzvan Caba au fost pozitive după turneul de la sala mică Polivalentă şi crede că formaţia sa are un potenţial mult mai mare decât ceea ce a arătat în partidele de la Piatra Neamţ.

Rep: Răzvan Caba, aţi încheiat turneul cu o victorie, cum a fost în ultimul joc cu Iaşul?

R.C: Cu emoţii, dar am izbutit să câştigăm acest meci. Am pornit cu stângul această competiţie, dar ne-am revenit pe parcurs şi rezultatele au început să apară. Mă mulţumeşte că băieţii au înţeles că trebuie să joace, indiferent ce se întâmplă pe tabela de marcaj, trebuie să jucăm. Au căzut în primul meci, dar acum e bine şi sunt convins că şi ei sunt bucuroşi pentru victoriile obţinute.

Rep: E Suceava o nucă prea tare pentru elevii tăi?

R.C: Nu cred că este prea tare, cred că noi am jucat crispaţi, fără să luăm în calcul potenţialul echipei adverse, am zis că dacă suntem acasă suntem deja victorioşi şi cred că puţin presiunea gazdelor ne-a făcut să fim timoraţi în timpul jocului, şi aş zice că a fost un eşec destul de usturător pentru noi, dar am reuşit să trecem peste acest eşec.

Rep: Sunteţi pe locul 2, e ceea ce ţi-ai propus după 4 turnee?

R.C: Este un loc destul destul de bun pentru noi şi ne dorim să rămânem pe această poziţie. Mai este un turneu la Roman, va fi la fel de greu şi acel turneu, echipele deja se cunosc şi e destul de greu să vedem care va fi poziţia noastră pentru turneul semifinal. Ăsta ar fi obiectivul nostru, turneul semifinal, cel puţin primul turneu.