Trei tâlhari periculoşi prinşi într-o singură zi

talhar

* Costică Bozu, cel care a băgat spaima în locuitorii din Văleni, a fost încarcerat

* Un altul a fost lăsat în libertate

 

Efectul unei concentrate acţiuni a poliţiştilor pietreni a făcut ca într-o singură zi să fie prinşi trei tâlhari periculoşi care ultimele două luni au furat din locuinţe şi au smuls bijuterii de la gâtul femeilor. Lucrătorii de la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ au reuşit vineri, 26 iulie, să-l prindă pe Costică Bozu (37 de ani), din Girov, un cuţitar periculos care a ţinut sub teroare mai multe familii din anexa Văleni, după ce în luna iunie a spart locuinţa unei femei.

Individul, care se ascundea printre ţiganii cazaţi în locuinţele sociale din cartier, a fost săltat la ora 7 vineri dimineaţă, dus la sediu şi audiat, iar apoi Judecătoria Piatra Neamţ i-a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Pe 15 iunie, el a fost surprins de o femeie în casa ei, în timp ce scotocea după bunuri, dar femeia l-a pus pe fugă. După o lună, el a dat o nouă lovitură, la o altă locuinţă din Văleni, dar a fost surprins de fiul proprietarilor în timp ce voia să plece cu bunuri furate în valoare de 6.000 de lei.

Costică Bozu a încercat să scape, ameninţându-l cu cuţitul, dar bărbatul nu s-a speriat, ci l-a prins şi imediat a sunat la 112, predându-l poliţiştilor.

Raziile agenţilor pietreni de vineri s-au soldat şi cu prinderea lui Dumitru Daniel Fasolă (25 de ani), din Botoşani. El este cercetat după ce pe 24 iulie i-a smul lănţişorul de aur de la gâtul unei femei de 55 de ani, din Piatra Neamţ. Ulterior, individul a mers la Botoşani şi a amanetat bijuteria. După audieri, el a fost dus la Judecătoria Piatra Neamţ, care a emis un mandat de arestare preventivă pe 29 de zile pe numele lui.

Vigilenţa unui romaşcan a făcut ca un alt tâlhar periculos să fie prins şi încarcerat. Vineri, la prânz, în timp ce Ortansa M. (75 de ani), era în zona Fundăturii C.D. Gherea, un tânăr a trecut în viteză şi i-a smuls femeii lănţişorul de aur de la gât. Ea şi-a sunat fiul imediat, Bogdan M. pornind în urmărirea individului şi reuşind să-l prindă. Bărbatul a anunţat poliţia, un echipaj preluându-l imediat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că tâlharul este Constantin B. (19 ani), din comuna Trifeşti. Poliţiştii romaşcani i-au dat ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi ieri l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă. Procurorii, însă, au dispus lăsarea lui în libertate, fără vreo altă interdicţie, aşa că romaşcanii, dar nu numai, ar face bine să înveţe să se ferească de hoţi şi tâlhari.

Cristina IORDACHE