Trei romaşcani reţinuţi ieri pentru trafic de droguri

*Procurorii DIICOT Neamţ au descins la locuinţele lor tocmai când se pregăteau să valorifice „recolta” de cannabis

*Un kilogram de droguri au fost găsite într-o căpiţă de fân

Trei tineri din Roman au fost reţinuţi ieri şi prezentaţi aseară la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă după ce procurorii DIICOT Neamţ şi poiliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate au descins la locuinţele acestora.

Acţiunea de marţi seara a fost organizată de oamenii legii tocmai la timp pentru a găsi cea mai clară dovadă a preocupărilor suspecţilor, şi-anume proaspăta cultură de cannabis. Percheziţiile au fost derulate şi la Ruginoasa, acolo unde unul dintre tineri ascunsese circa un kilogram de cannabis într-o căpiţă de fân din grădina bunicilor. Practic, acesta este suspectul principal al anchetatorilor, care supravegheau de ceva vreme piaţa neagră a drogurilor din zona Roman pentru a găsi un dealer extrem de activ. Procurorii au stabilit, astfel, că acesta venise în 2013 cu materia primă din Italia şi a început să cultive pentru propriul consum. După care a intrat în legătură cu un alt consumator pe care l-a „ajutat”, iar recent, în luna ianuarie cel de-al treilea s-a arătat extrem de interesat nu doar pentru a consuma, ci şi pentru a vinde amatorilor. Acesta, după ce a cumpărat cannabis de 800 de lei, circa 20 de grame, zilele trecute a mai solicitat o cantitate mai mare de drog, achitând 1.100 lei cash. După cum s-a destăinuit el amicilor, voia să intre „tare” în acest „bisnis”, intenţionând să-şi facă propria reţea de cumpărători. Numai că oamenii legii i-au interceptat şi au organizat acţiunea de destrămare a acestei asocieri ce urma să împrăştie drogurile în rândul adolescenţilor din zona Roman.

La percheziţie, procurorii au găsit o pungă de 1 kg de plante de cannabis ascunsă în căpiţa de fân de la Ruginoasa, acasă la suspect alte câtea grame de drog şi instalaţia aferentă pentru prelucrare, iar de la cel care a cumpărat luni cannabisul a fost ridicată întreaga cantitate pe care nu apucase să o co,mercializeze.

La audierile de marţi noapte, tinerii nu au recunoscut iniţial, dar ulterior şi-au reconsiderat poziţia şi puşi în faţa probelor au relatat exact cum au procedat. Ieri seară, suspecţii au fost aduşi la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă.

Cristina IORDACHE