Trei parlamentari nemțeni / SEMNATARII UNEI LEGI CARE A  PLECAT DE LA FARCAȘA ȘI BORCA

trei 1”La solicitarea expresă, uneori chiar imperativă, a unor primari din zona de munte ( Farcașa, Borca etc. ) am inițiat o propunere legislativă în anul  prin care se oferă posibilitatea ca Romsilva să poata transfera aceste lucrări și terenurile aferente lor  cu titlu gratuit în domeniul public  al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora”, a declarat senatorul UNPR De Neamț, Liviu Bumbu.

După legislația în vigoare si cu precizarea prevăzuta în textul inițiativei, cheltuielile pentru lucrările cadastrale și intabulare vor fi suportate de către Romsilva.

”Ca urmare a retrocedării multor suprafețe de păduri, o serie de lucrări de geniu specifice ( drumuri forestiere, amenajări de torenți, podețe, lucrări de artă etc.)  au fost, practic, abandonate de către Romsilva, sub motiv că nu se mai aflau pe suprafețele deținute anterior de către aceasta. În cele mai multe cazuri, s-au degradat, creînd mari probleme locuitorilor din zonă și constituind un real pericol”, a precizat  senatorul.

Propunerea legislativă  a fost  adoptată de Senat în urma votului favorabil de la patru comisii și trimisa spre dezbatere Ia Camera Deputatilor.  După o serie de tergiversari, a fost adoptată săptămâna trecută.

”Pe această cale, țin să mulțumesc colegilor care au susținut propunerea legislativă, mai ales domnului deputat Ioan Munteanu și domnului deputat Liviu Harbuz care sunt și coautori ai acesteia”, a adăugat parlamentarul.

”la propunerea colegului meu, dl sentaor Bumbu, am votat o lege care are ca punct de plecare o situaţie din judeţul Neamţ. Consiliul local Farcașa a solicitat trecerea unui drum forestier și a unei amenajări privind corectarea torenţilor din zona Bușumei din administrarea Romsilva în cea  a administraţiei locale. Plecând de la această propunere punctuală, am ajuns la una de interes naţional, ţinând cont de neregulile de acest fel din toată România”, a declarat deputatul Ioan Munteanu.

Legea are ca obiect de reglementare trecerea cu titlu gratuit a unor drumuri forestiere, a  lucrărilor de corectare a torenţilor, precum și a terenurilor aferente acestora, din domeniul public al statului și din administrarea Romsilva, în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale. Fac precizarea că ele nu pot fi trecute în domeniul privat.

” Transmiterea se va face pe baza măsurătorilor topografice de către Romsilva, ea realizându-se în baza HG la cererea consiliului local sau judeţean. Trebuie să se înţeleagă că e vorba doar de cele aflate pe amplasamente pe care Romsilva nu deţine/ ori deţine doar suprafeţe restrânse de terenuri cu vegetaţie forestieră. Aici Romsilva nu poate să întreţină drumurile și torenţii care au neaparată nevoie de investiţii. Unele, așa cum se observă și în judeţul Neamţ, sunt într-o asemenea stare de degradare, încât nu poţi crede că acolo au fost făcute investiţii. Romsilva nu mai are interese economice, în schimb au unităţile administrativ- teritoriale care ar putea rezolva situaţia prin atragerea de fonduri europene sau guvernamentale”, a precizat Munteanu.

M.O.T.