Trei nemţeni, admişi la şcoala de jandarmi

jandarmi masina

* O fată din Agapia a obţinmut cel mai mare punctaj la testul scris

Cei 14 candidaţi recrutaţi de Inspectoratul de Jandarmi Neamţ pentru a urma cursurile Şcolii de subofiţeri de la Fălticeni, au susţinut probele eliminatorii – medicale şi de verificare a aptitudinilor fizice, iar 3 dintre ei au fost declaraţi admişi. Concurenţa a fost destul de serioasă, pe 50 de locuri fiind 260 de înscrişi – 229 de băieţi şi 31 de fete.

Cei care au trecut de probele eliminatorii au dat examen de verificare a cunoştinţelor, iar de la Neamţ toţi cei trei candidaţi au fost admişi. Cel mai mare punctaj la testul scris l-a obţinut Ionela Mihalache din Agapia (71 de puncte), singura față din toată promoţia.

Ceilalţi doi admişi,  Andrei Bălan din Săbăoani şi Mihai Tănase, din Pângăraţi, au obţinut 70 de puncte, clasându-se între primii 20 de candidaţi.

Elevii jandarmi sunt aşteptaţi la sediul şcolii în data de 29 septembrie, până la ora 28, în vederea pregătirii pentru începerea cursurilor, ce va avea loc marţi, 1 octombrie.

C.M.