* interviu cu Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Rep: Domnule doctor, multă lume se întreabă dacă sunteți evreu născut în România sau ați venit aici din Israel…
– Sunt evreu născut în Israel, părinții mei au ajuns în Israel în 1948, tata este din Bacău, iar mama din Iași.
– Deci, părinții sunt născuți în România. Cum de v-ați stabilit aici, din cauza părinților?
– Eu cred că există un destin. În 1990, după revoluție, am simțit nevoia să mă întorc la rădăcinille
– De obicei, aceste rădăcini, la evrei funcționează mai mult pe partea de Israel…
– Nu, sunt foarte mulți evrei care se întorc în rădăcini. Locuiesc în Israel, dar inima lor rămâne în România, mănâncă mâncare românească, ascultă muzică de aici, au buni prieteni aici.
– Revenind. Deci, 1990. Ce s-a întâmplat atunci?
– Am venit aiici. Asta este și influența bunicii din partea mamei care m-a rugat înainte de moarte să vizitez Iașiul. Și ca să mă motiveze, mi-a zis că a ascuns o cutie plină de bani și de bijuterii în casa ei. Bineînțeles că n-am găsit nimic, nu mai exista nici casa. Cred că cine a construit acolo a găsit cutia. În 1991 m-am înscris la un curs de ghid turisitic cu intenția să fac stagiatură în România și să mă întorc aici. Bineînțeles că salariul meu ca psiholog era foarte mic și mă gândeam ca în fiecare an să câștig și eu ca ghid turistic. Și, într-adevăr în 1992 a fost prima dată când am ajuns într-o grupă organizată de elevi stagiar care a terminat cursul de stat de ghid turisitic. Obiceiurile de aici, căldura cu care m-au întâmpinat la venirea mea m-au făcut să mă îndrăgostesc imediat de țara părinților mei.
Trebuie să subliniez că de la vârsta de 21 de ani, de când am terminat armata, am început să ies cu o fată de origine poloneză și m-am apropiat de Tel Aviv, îndepărtându-mă de părinții mei și m-am apropiat de ai ei. Atunci, am stat mai departe de cultura românească.
– Ați rămas din 1992?
– Nu am venit și am plecat.
– Când v-ați instalat definitiv?
– În anul 2000.
– În Israel, ce ați profesat?
-Eram tot psiholog, am lucrat la spital, am lucrat în armata Israeliană ca psiholog în centru de sănătate mentală, am lucrat la stat tot într-un centru de sănătate mentală dar cu persoane dependente de droguri și de alcool.
-Ați avut acolo o viață, o familie…
-Da, în 1975 m-am căsătorit prima oară, fosta soție era de origine poloneză, vorbim chiar de fata pe care am întâlnit-o la 21 de ani. Era profesoară și microbiolog. Am fost căsătoriți până în anul 2006, timp de 31 de ani, perioadă în care am făcut trei fete, toate au făcut sport de performanță. Prima, a fost campioana la șah de la vârsta de 8 ani până la 20 de ani și a luat locul trei în lume la Duisburg în 1994. Acum are școală de șah cu 400 de elevi, este profesoară și inginer de calculatoare. A doua fată a fost vicecampioană la șah iar acum termină școala de magistratură și în câteva luni va deveni procuror în Israel. Cea de a treia a fost campioană la tenis de câmp, a ajuns să facă câteva competiții în Europa, dar, din cauza unui accident nu mai joacă de la vârsta de 17 ani și a deschis școală de tenis care acolo are mare succes. Pe lângă faptul că a terminat educație fizică.
-Deci ați lăsat acolo o carieră, o familie, ați lăsat acolo o viață. De ce?
-Nu am un răspuns foarte clar și coerent. Și nici nu este bine să dau un răspuns clar. Sunt mai mulți factori care au contribuit la decizia mea de a veni în România. Unul dintre ei este că mi-a plăcut foarte mult România, vremea de aici și oamenii. 2. Am simțit nevoia să fiu un pioner într-un loc unde este nevoie de ajutorul meu și m-am simțit foarte flatat când am văzut că oamenii mă apreciază și primesc ajutorul meu psihologic. 3. Poate cel mai important motiv; soția. Am ajuns la vîrsta de 40 de ani, simțeam o nevoie permanentă de a schimba ceva. Eram la criza de 40 de ani. Munceam dar nu simțeam că există o iubire și o dragoste reciprocă și nu am simțit că primei mele soții îi pasă de mine. Cabinetul meu particular era la parterul casei noastre și de multe ori stăteam să beau nimic și-mi era lene să-mi pregătesc ceva. Soția, în loc să fie amabilă nu-i păsa că muncesc toată ziua că trebuie să aibă și ea grijă. Această nemulțumire sufletească, cuplată cu alți factori, cu exemple din România, cum știe o femeie să servească un bărbat și să-l iubească, m-a făcut să caut aceeași dragoste și schimbarea în România. Trebuie să spun că n-am venit în România din motive financiare. Nimeni nu mi-a dat nici o șansă și mai mult decât atât, autoritățile și instituțiile de stat de profil sănătate mentală au încercat din toată puterea să-mi pună bețe în roate. Au căutat la universitatea mea din Israel dacă într-adevăr sunt psiholog, m-au acuzat că sunt șantajist, au spus că fac parte din Mosad, și m-au denigrat, cu toate că la început am vrut să fac voluntariat și nici ata nu mi s-a oferit. Șeful Comunității Evreiești, Solomon Hari, care mă cunoaștea din Israel, mi-a zis că am înnebunit, nimeni n-o să vină la tine! Am luat, la început, sume simbolice și încet-încet am reușit să depășesc toată neîncrederea legată de mine și astăzi, iată pot să fiu foarte mulțumit de sute și mii de oameni pe care i-am ajutat și care au rămas în legătură cu mine, fie că doar mă sună să mă felicita ela sărbătorile mele și ale lor.
-Dacă a fost atât de urâtă primirea de ce nu v-ați întors?
-Pentru că am simțit iubirea oamenilor față de mine, pentru că fost și oameni care m-au încurajat fantastic. Oameni care veneau la mine și îmi spuneau, nu te descuraja cunoaștem situația dar credem în tine.
-Să reformulez întrebarea: primire ostilă, bani puțini, oportunități puține. De ce nu ați plecat?
-Pentru că nu banii au contat. Țin minte cînd o personaă mi-a zis Aaa, îți merge afacerea, eu m-am supărat foarte tare pe ea și i-am zis: Domnule, afacere putem să spunem când învârți bani ori învârți o marfă și câștigi. Când faci servicii și ajuți oameni ca să se vindece sau se îmnâbunătățească starea lor psihică și nu iei în calcul câștigul, eu nu pot să spun că asta este afacere. Mai mult decât asta, a fost la mine un băiețel pe care tatăl său l-a părăsit la câteva luni de la naștere. El a fost tratat de mine de la 8 luni la 18 ani. Venea o dată pe săptămână și niciodată nu i-am luat nici leu pentru tratarea mea. Într-adevăr, unii, astăzi spun că sunt mai scump decât alții, dar asta ține de experiența mea teoretică și practică și ideea că dacă vrei să te vindeci trebuie să apreciezi ce face altul și cea mai bună apreciere e să respecți onorariul pe care terapeutul ți-l propune. Dar faptul că deși există acește zvonuri, vin la mine și cer ajutor mă bucură, mă face să continui activitățile mele în România, în Piatra Neamț și nici unde în alt loc.
-Deci în România, ați venit în 1992, v-ați stabilit în 2000. Ce a fost între timp?
-Da, atunci eram dornic să fac doctoratul în psihologie. M-am înscris în trei locuri: Londra, Israel (unde am învățat) și la Iași. La universitatea în care am învățat, în același an erau foarte mulți candidați și, din păcate, dosarul meu a ajuns la sfârșit când nu mai era nici un profesor care să aibă locuri pentru studenții în coordonare la doctorat. Mi-a transferat dosarul pentru anul viitor. În Londra, după interviu și pregătirea tezei am fost admis dar când mi s-a spus cât o să mă coste nu am putut face față. La Iași, m-am întâlnit cu pro-rectorul prf. Adrian Nicolau cu care imediat am avut empatie reciprocă, a fost încântat de tema propusă și m-a transferat la cel mai faimos profesor din acea perioadă, prof. Andrei Cosomovivi. Am hotărât să fac doctoratul la Iași. Într-adevăr, mi-a propus profesorul Nicolau să predau și eu și să mă mut de la Piatra Neamț la Iași, cu o ofertă foarte serioasă: să deschid o secție de ajutor pentru studenții care au probleme de sănătate mentală. Dar am refuzat aceast generos ofertă și i-am zis că destinul meu este să rămân în Piatra Neamț. Și, într-adevăr, mi-a respectat decizia și până la moartea lui am avut o colaborare foarte puternică.
-În România v-ați recăsăstorit…
-Plecările mele, mai întâi scurte, dar, încet-încet mai lungi, au creat o criză între mine și familia mea din Israel. Soția n-a putut să accepte plecările mele în România, lucru care a influențat și fetele. Ele au fost împotriva mea și s-au alăturat tot mai mult mamei. Din păcate consecința plecărilor mele din Israel și stabilirea în România au dus la despărțire. Inclusiv între mine și copii. Ei nu au dorit să ajungă aici, eu nu puteam să părăsesc România și am fost nevoiți în 2006 să divorțăm oficial. Între timp, am cunoscut-o pe actuala mea soție care este medic de familie și care este mama fetiței mele Maia, de 7 ani și jumătate.
-Copiii din Israel s-au întâlnit cu sora lor din România?
-Nu s-au întâlnit din păcate, cu toate că fetița mea din România dorește foarte mult să le cunoască și să simtă care are surori în altă țară. Fetele mele din Israel s-au unit între ele cu mama lor și s-au hotărât să rupă cu mine toate legăturile . Pe parcursul anilor, am încercat de mai multe ori să țin legătura cu ele dar n-a mers și când numai o parte ține morțiș să fie o relație frumoasă și cealaltă parte nu vrea, nu pot decât să le respect dorința și să mă rog la Dumnezeu că poate într-o zi o să se schimbe situația și o să înțeleagă că acolo unde au ajuns ele astăzi mi se datorează, fie un pic, și mie.
-În familie: Crăciun sau Hanuka?
-Eu consider că trebuie, într-o familie în care tatăl este evreu și mama creștină să fie libertate și democrație deplină ca să poată copiii și participanții să se simtă cel mai bine. Așa că am mers pe regula că este foarte bine să sărbătorim Hanuka dar să nu neglijăm Crăciunul.
-Au fost diferende de natură religioasă în casă?
-Nu, de exemplu anul trecut am sărbătorit Hanuka acasă și în 24 decembrie am fost la un hotel în Nazareth și am sărbătorit Crăciunul cu toți creștinii și în biserica Sf Maria.
-În concluzie, fetița îmbrățișează ambele religii?
-Ea trăiește în România și este influențată de religia creștină, dar, când o întreb ea spune că este evreică și nu pentru că vrea să-mi facă mie pe plac, ci pentru că atunci când s-a născut, primul loc în care am dus-o era la sinagoga din Piatra Neamț.
-Punând în balanță, după 18 ani, ce preferați acum: România sau Israel?
-Nu am nci un regret că am venit aici. Din când în când doar mă frământă ideea cum persoane care conduc orașul încă n-au observat meritele mele. Cu toate că nu există să nu mă întâlnesc cu câțiva pacienți mai vechi care să mă felicite și să-mi spună ce bine fac. Nu înțeleg de ce încă oamenii de bază nu mă apreciază ori nu arată apreciere pentru o persoană care a făcut voluntariat mult timp și care s-a hotărât să facă mult bine pentru persoane din acest oraș. Îmi amintesc de unul din prietenii mei, care era consilier local la Piatra Neamț care avea un prieten profesor de matematică la Harvard. El mi-a zis că l-a recomandat pe acel prieten primarului de Piatra, ca să primească titlul de cetățean de onoare al muncipiului. Și l-a primit. L-am întrebat ce merit are el față de oraș. Mi-a spus: faptul că s-a născut la Piatra Neamț, este profesor emerit la o universitate prestigioasă. M-am uitat la el uimit și i-am zis: Dar ce-a făcut el pentru oameni în oraș? A răspuns că nu asta e problema. Păcat, că sunt persoane bune care merită și ele să fie cetățean de onoare dar din păcate nimeni nu le ia în seamă. Nu i-am zis că mă refeream la mine dar atunci am simțit o mare dezamăgire. Omul are nevoie să îi fie recunoscute faptele și numai prin asta își hrănește sufletul. Pentru că n-am ajuns la o vârstă atât de înaintată sper din tot sufletul că poate va veni odată ziua când va veni și recunoștința.
Interviu realizat de
Mariana OLTEAN TUDOSE
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro