Trei incompatibili dintr-o lovitură

vasiloiu incompatibilConsilierul judeţean Ghoerghe Vasiloiu, a fost declarat oficial incompatibil cu funcţia deţinută, de către Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit comunicatului oficial postat pe site-ul ANI, “În exercitarea mandatului de consilier județean, a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Neamț privind rectificarea bugetului județului pe anul 2013, precum și asocierea Județului Neamț cu o societate comercială la care, în momentul adoptării hotărârilor, persoana evaluată deținea atât funcția de administrator – membru în consiliul de administrație, cât și calitatea de asociat, în vederea finanțării și realizării în comun a unor activități de interes județean, încălcând, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

În prezent, persoana evaluată deține în cadrul societății comerciale calitatea de asociat începând cu data de 21 iulie 2004”, se arată în comunicatul ANI.
Potrivit aceluiaşi comunicat, consilierul Judeţean Gheorghe Vasiloiu a încălcat “ art. 75, lit. a) și c) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac partear putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […] o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri […]”; şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii””
Consilierul judeţean Gheorghe Vasiloiu nu este singurul declarat incompatibil cu funcţia deţinută într-o anumită perioadă de timp. În aceeaşi situaţie se află şi Elena Boengiu, fost consilier local şi actual director al Publiserv Piatra Neamţ. Conform datelor oficiale ale ANI “S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012, întrucât, simultan cu funcția de consilier local, a deținut și funcția de funcția de director general în cadrul unei societăți comerciale al cărei asociat unic este Municipiul Piatra Neamț, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.
Aceeaşi problemă o are şi consilierul local în cadrul CL Hangu, Gavril Floroaia, care, potrivit comunicatului ANI acesta “S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 2010 – 2013, Primăria Comunei Hangu a încheiat patru contracte de prestări servicii cu societatea comercială în cadrul căreia FLOROAIA GAVRIL deține calitatea de asociat unic și administrator, în valoare totală de 32.114,8 Lei, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”.

Irina ŞTEFĂNESCU