Trei hoți prinși într-o singură zi de polițiștii pietreni

arestatJoi, 28 ianuarie, polițiștii pietreni au prins doi hoți în flagrant și pe un al treilea la scurt timp după comiterea unor furturi de baterii auto.

La ora 11,20, o patrulă care acționa în zona Pieței Centrale din Piatra Neamț a observat o femeie și un băiat cum au furat portofelul din sacoșa unui bătrân. „Polițiștii au intervenit imediat și au imobilizat cele două persoane, o femeie de 37 ani și un tânăr de 15 ani, ambii din Piatra Neamț, de la care au recuperat bunul sustras și l-au predat bărbatului de 69 de ani, din Piatra Neamț. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

În aceeași dimineață, un tânăr de 17 ani, din Piatra Neamț, a fost depistat în timp ce se deplasa pe str. Pictor Nicolae Grigorescu și căra patru acumulatori auto pe care îi furase în cursul nopții. „Polițiștii au stabilit că prin forțarea capotei motor, tânărul ar fi sustras acumulatorii de la trei autoturisme marca Dacia, parcate pe raza municipiului Piatra Neamț, prejudiciul, de circa 600 lei, fiind recuperat integral și restituit persoanelor vătămate“, a mai precizat ofițerul de presă.

Tânărul a fost reținut 24 ore de către polițiști, pentru furt calificat, și introdus în arestul IPJ Neamț, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunere de arestare preventivă. Procurorul de caz a înaintat vineri Judecătoriei Piatra Neamț acest caz, cu propunerea ca M.C. să fie arestat la domiciliu.

Cristina IORDACHE