Trei foști șefi din Prefectură au fost disponibilizaţi

mitea 2
* Ilie Mitea, Niculina Dobrilă şi Ioan Ghica şi-au pierdut calitatea de inspectori guvernamentali

Trei foști șefi ai Prefecturii Neamț își pierd calitatea de inspector guvernamentali în urma semnării deciziilor de eliberare din funcție pentru circa 50 de angajați de la nivel național.
Cei trei cărora altădată, la intrarea în Prefectura Neamț, jandarmul le dădea raportul în poziție de drepți sunt: Ilie Haralambie Mitea (prefect în Guvernul Ponta), Ioan Ghica și Niculina Dobrilă (subprefecți în Guvernul Tăriceanu).
Sibianul Ilie Harambie Mitea a fost instalat prefect de Neamț, pe 6 iunie 2012, de Guvernul Ponta 1 și a fost eliberat din funcția respectivă pe 28 februarie 2013 de Guvernul Ponta 2. Odată cu eliberarea din funcția de prefect, Mitea a redevenit inspector guvernamental în departamentul de profil din subordinea Secretariatului General al Guvernului (departament numit, cu ironie, „cimitirul prefecților și subprefecților”).

Prefecți “importați”

Venirea în vara lui 2012 la Neamț a sibianului a zgândărit orgoliile locale. “Ce, noi nu avem în Neamț oameni pregătiți, cu experiență în administrație, care să poată conduce județul. Am ajuns iar destinație pentru rezerva de cadre a altora? Suntem iar anexă la vreun județ cu pile mai mari la București”, spuneau cei care își mai aduceau aminte de vremurile în care funcțiile de conducere de la Piatra Neamț erau ocupate, cu predilecție, de băcăuani. Implantarea lui Mitea a fost cu atât mai nefericită cu cât, nu cu mulți ani în urmă, Guvernul Tăriceanu trimisese la Neamț, ca prefect, o doamnă din Bacău – Mioara Manea – care a reușit să lase ca amintiri colaboratorilor de la Neamț episoade marcate de aroganță, diverse perle (ba încurca localitățile din Neamț, ba atribuțiile diverselor instituții).
Pe acest fond al „prefectului de import”, Mitea a avut doar primele luni de mandat oarecum mai liniștite (era perioada dintre alegerile locale și cele generale). Din momentul în care USL a câștigat alegerile generale din decembrie 2012 și s-a știut că „apolitica” funcție de prefect de la Neamț ține de decizia liderilor PNL, întoarcerea sa la Sibiu a fost doar o chestiune de timp.
După ce decontaseră ca imagine “episodul Manea”, cei din PNL Neamț nu au mai făcut nicio concesie pe “subiectul Mitea”. “E loial USL? E fost membru și parlamentar PNL? Foarte bine, să fie loial USL și PNL la Sibiu!”, a fost replica liderilor PNL (și chiar a unora din PSD) de la Neamț.

Prefectul personaj

Înainte de plecarea din județul Neamț, Mitea, care altfel se declara „un ardelean devenit nemțean” nu s-a sfiit să facă unele declarații de final în care să amestece o comparație Neamț – Sibiu cu bancuri despre pompieri sau blonde și să constate că acea demitere înseamnă pentru el o economie “că de 8 Martie va trebui să fac cadouri doar doamnelor din Sibiu”.
În comparație cu Mitea care va rămâne în memoria colectivă drept un “personaj”, ceilalți foști șefi din Prefectura Neamț au avut o expunere mai moderată, nepigmentată de episoade de fapt divers. Subprefecții Niculina Dobrilă și Ioan Ghica au fost mai apropiați de ceea ce se cheamă „modelul technocrat”. Niculina Dobrilă a fost numită subprefect în 2006, Ioan Ghica – la începutul anului 2008, și au plecat din funcții la începutul anului 2009, ca urmare a unei hotărâri emise de Guvernul Boc 1.
Pentru scurt timp, funcțiile celor doi au fost ocupate, la începutul anului 2009, de PSD-iștii Romică Rotaru și Iulian Țocu (în scurta guvernare PDL-PSD, funcția de prefect de Neamț revenind PDL).

La numărat gropi și crengi de pe asfalt

Revenind la inspectorii guvernamentali decăzuți acum din funcții ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței 77/2013 la nivelul administrației centrale, presa a relatat în diverse rânduri despre atribuțiile eliptice și inutile ale acestora. Astfel, pentru leafa de 3.300 de lei (plus decont de transport etc), aceștia primeau misiuni care de care mai interesante. Majoritatea acestor sarcini de umplutură se refereau la monitorizarea stării drumurilor naționale sau a efectelor calamităților, de parcă cei din administrațiile locale, de la ISU, de la alte instituții descentralizate, din prefecturi nu ar fi făcut același lucru cu vârf și îndesat.
Actul de demitere a acestora a fost publicat în Monitorul Oficial la finele săptămânii trecute și aceștia au preaviz de 30 de zile pentru încheierea raporturilor de muncă.

Daniel VINCA