Trei copii răniți în carambol, la Piatra Neamț

*Șoferul a forțat o depășire

Patru mașini s-au ciocnit din cauza unui șofer care a forțat o depășire, aseară, pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț.

Șoferul unui autoturism Dacia a intrat în depășirea unui Renault, dar s-a izbit frontal de un Opel de pe sensul opus. În urma impactului, ambele mașini s-au ciocnit de autoturismele din spate. Trei copii au fost răniți. Polițiștii rutieri care au ajuns la locul accidentului au stabilit că nici unul dintre șoferii implicați nu consumase alcool. „Din primele verificări, se pare că în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism marca Dacia pe strada Ștefan cel Mare, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism marca Renault și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Opel care circula din sens invers, condus de o tânără de 29 de ani. Din impact, autoturismul marca Dacia a fost proiectat în autoturismul în depășirea căruia se afla, iar autoturismul marca Opel a fost proiectat într-un autoturism marca Ford, care circula în spatele acestuia, în aceeași direcție de mers. Toți conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

În urma accidentului, șoferița și cele trei fete au fost rănite și au fost transportate la spital. Medicii din UPU au stabilit că fetele, în vârstă de 7, 8 și 15 ani, au suferit contuzii și au primit îngrijirile medicale necesare, apoi au fost externate.

Poliția continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cristina IORDACHE