Efect pozitiv al zilelor de comună
Promovarea tradițiilor locului, a oamenilor pentru care ia românească e mai mult decât o simplă cămașă și cântecul popular vine de la nevăzuta ciorcârlie e o prioritate care – din fericire! – mai există pe agenda unor primari care nu confundă modernizarea localităților cu ștergerea creierului.
Echipele ziarului Ceahlăul s-au aflat duminică în teren în majoritatea comunelor nemțene pentru care data respectivă nu a fost un reper comun în calendar ci „Ziua Comunei”.
Organizate în august – că vin fii satului din străinătățuri – și la final de lună (“să ieșim din post, că așa e creștinește), aceste zile ale comunelor sunt, ca orice serbări, codimentate cu de toate. Ca la orice spectacol în aer liber, vei vedea și un nene care și-a băut prea de dimineață cafeaua cu prea mult rom, vei vedea și sticle de bere abandonate precum silfidele din telenovele, vei vedea multe detalii mai neplăcute dacă ai un ochi atent.
Dar vei vedea – și asta e mai important – și faptul că, în ciuda importului de „italienisme” (până la umră un lucru normal într-o vreme în care migrația are dimensiuni specifice globalizării), spiritul uliței românești nu a murit. Satul nemțean, cu valorile lui perene, cu frica de Dumnezeu și respectul pentru înaintași este tot acolo, la locul lui. Poate uneori trebuie să fim noi mai atenți în a-l vedea…
Așa cum (urmăriți imaginile din această pagină) l-au putut vedea participanții la Ziua Comunei Tașca. Acolo unde, printre numele importante de pe afișul zilei, pe scenă, în fața a sute și sute de oameni, au urcat și viitorii flăcăi. Acum, mai mici la stat, dar bățoși și profesioniști în a readuce în memoria sătenilor tradițiile locului.
La fel și la Vănători! De fapt – chiar dacă se vor supăra unii – Ansamblul folcloric de la Vănători este cotat drept unul din primele din țară. Omul sfințește locul iar la Vănători, zici ansamblu, zici inimoasa profesoară-instructor.
La Piatra Șoimului e deja „concurență”. De ani de zile, responsabil de păstrarea tradițiilor zonei e ansamblul care îl are drept îndrumător pe cel care a ajuns și viceprimar. Dar, de puțin timp a mai apărut o făclie a tradiției românești, un grup coordonat de un preot din sat.
La Podoleni am văzut duminică o horă a flăcăilor (sau poate a bătrânilor) jucată de niște mogâldețe de 7-10 ani. Puneau atâta suflet de parcă ziceai că sunt pe covorul de la Oscar. E bine, pentru că dacă învață de mici că toate lucrurile trebuie făcute cu seriozitate – inclusiv jocul! – sunt pe drumul cel bun iar păstrarea tradițiilor e în mâini bune.
Periplul (inclusiv cel foto) se încheie la Săvinești. Și nu Întîmplător în poză apare o vedetă clasică a cântului popular alături de o viitoare mare artistă (nu?). Pentru că, de fapt, în loc de concluzie, ar fi de semnalat că marele cîștig nu ține doar de faptul că acești copii îmbrăcați în port popular primesc o moștenire care obligă. Participarea lor la astfel de evenimente înseamnă și o călire dar și o și o satisfacție. Se învață cu scena, cu sunetul profesionist (chiar și cu rateurile dvd-ului) dar au ocazia să urce pe scene, lângă mari artiști și să se desfășoare artistic în fața unui public consistent, uneori chiar mii de oameni.
Și, poate – cine știe? – peste ani, vor fi ei, mogâldețele de azi, marii artiști înaintea cărora, pe scenă, vor urca alți prichidei având răspunderea de a purta mai departe traista românismului.
Daniel VINCA