Traian Băsescu, astăzi, la Piatra Neamț

25/03/2016

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, va participa, astăzi, la Piatra Neamț, la manifestarea organizată de filiala județeană a Partidului Mișcarea Populară Neamț, în cadrul căreia vor fi lansați candidații pentru alegerile locale din 5 iunie 2016.

„Domnul Băsescu se află într-un turneu de lansare în mai multe județe. La noi, la orele 16,30 va fi întrunirea tuturor membrilor și invitaților, iar lansarea în sine va începe de la orele 17, la Cinematograful Dacia“, a spus Laurențiu Dulamă, președintele PMP Neamț și candidat al acestei formațiuni la funcția de primar al orașului Piatra Neamț.
La Roman candidează Aurelian Constantin Iancu , la Bicaz – Dumitru Daniel Apostolescu, la Roznov –Tomiță Țurcanu, iar la Târgu Neamț – Adrian Mironeasa.
Cap de listă la Consiliul Județean este deputatul Ștefan Burlacu, de loc din Bălțătești Neamț.
PMP are candidați în toate localitățile județului Neamț. De altfel, este primul partid care a făcut un debut de lansare complet, încă de la începutul lunii decembrie, când, de asemenea, era așteptat Traian Băsescu. (M.O.T.)