Tragedie la Piatra Neamț: VIAȚĂ SECERATĂ LA 26 ANI, DE UN ȘOFER BĂUT

accident3Alcoolul la volan, noaptea, viteza şi alţi factori au dus la o tragedie în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un bărbat de 26 de ani, din Girov, a fost ucis de un tânăr de 19 ani, din Bicazu Ardelean, care s-a urcat băut la volan. Accidentul a avut loc în jurul orei 3,30, în Piatra Neamţ. Victima a fost surprinsă în timp ce traversa Bulevardul Traian în fugă.

“Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat primele cercetări și se pare că în timp ce un tânăr de 19 ani, din Bicazu Ardelean, conducea un autoturism, având direcția de mers Bacău-Bicaz, a surprins și accidentat un bărbat de 26 de ani, din Girov, care traversa strada în fugă”, a declarant subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţă au ajuns la faţa locului, iar victima a fost imediat transportată la spital. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a mai putut fi salvat. În urmă, poliţiştii au efectuat cercetările la locul accidentului.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv, astfel că i-au fost luate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Acesta este cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Vineri, la amiază, în zona Dedeman, la Dumbrava Roşie, a avut loc un accident soldat cu două victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști, se pare că în timp ce un bărbat de 28 de ani, din Piatra Neamț, conducea un motociclu pe DN 15, având direcția de mers Piatra Neamț-Bacău, a depăşit un biciclist care circula pe prima banda de mers în aceeași direcție de deplasare, dar l-a acroșat, moment în care ambii participanți la trafic s-au dezechilibrat și au căzut de pe vehicule, accidentându-se. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă.

Cristina IORDACHE