Zilele trecute, Prefectura Neamț a organizat o întâlnire care a avut ca scop stabilirea unui parteneriat interinstituțional, în domeniul traficului de persoane, între județele Neamț și Bacău.
Echipa antitrafic de persoane a județului Neamț, coordonată de Centrul Regional Bacău, este alcătuită din reprezentanți ai serviciilor publice, structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și ai organizațiilor neguvernamentale. La seminar au fost prezenți parteneri instituționali din județul Bacău – Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și preotul Penitenciarului de Minori și Tineri din Bacău. ”Tema traficului de persoane, alături de consumul și traficul de droguri, reprezintă, din păcate, un subiect de actualitate în zona Moldovei iar prin contactele de astăzi se dorește stabilirea unui parteneriat pentru realizarea unor proiecte în domeniu. Pentru a avea un contact cât mai autentic cu cetățenii, grupul județean antitrafic Neamț va include în componența sa și reprezentanți ai cultelor, între care menționăm Protopopiatul Piatra Neamț, „Fundația Solidaritate și Speranță” – Filiala Săvinești, Fundația „ Episcop Melchisedec ” din Roman”, a precizat Mariceza Andrei, directorul cancelariei prefectului.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate prioritățile pe termen scurt și mediu. Este vorba despre campanii de informare și prevenire, implicarea cadrelor didactice în identificarea potențialelor victime ale traficului de persoane și colaborarea mai strânsă între instituțiile statului și reprezentanții societății civile.
Scopul seminarului a fost acela de a identifica direcții comune de acțiune pentru controlul fenomenului traficului de persoane și a altor domenii conexe, cum ar fi traficul de droguri și diferite forme de criminalitate. Prin formarea acestei rețele între județele Bacău și Neamț, se vor pune bazele unui parteneriat pentru realizarea de proiecte comune.
Traficul de ființe umane a căpătat o dinamică și o amploare îngrijorătoare. Potrivit http://youth-against-humantrafficking.org, conform Organizației Internaționale a Muncii, numărul persoanelor traficate anual se ridică la circa 2,5 milioane, majoritatea fiind femei si copii. Circa 500.000 dintre ei sunt din Europa. Deși profitul traficanților de carne vie este de miliarde, UE alocă circa zece milioane de euro anual pentru lupta cu flagelul. Traficul de ființe umane este una dintre cele mai profitabile activități de criminalitate organizată din UE, potrivit Europol. Este o crimă gravă, dar și un abuz față de drepturile omului, de multe ori săvârșit împotriva unora dintre cei mai vulnerabili indivizi, cum ar fi copiii. În jur de 250.000 de femei și copii din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică sunt transportați în fiecare an către alte țări.
Ingrid Ciofoaia