Trafic de influenţă pentru 2.000 de euro decis la Bacău

andriescuParchetul Neamţ, părţile vătămate dar şi inculpata într-un dosar de trafic de influenţă cu locuinţe ANL au contestat sentinţa primei instanţe. La începutul lunii septembrie, Tribunalul Neamţ a decis ca Andreea Gabriela Andriescu (38 de ani) să fie condamnată la doi ani de închisoare, dar cu suspendare. Ea a fost găsită vinovată de a-i fi promis unei prietene că o ajută să obţină o locuinţă ANL şi i-a solicitat 2.000 de euro pentru demersurile necesare. Acum, Curtea de Apel Bacău va judeca recursurile şi va da o sentinţă definitivă în cauză.

Gabriela Andriescu şi fosta colegă de serviciu şi prietenă Cristina Şişcă s-au regăsit în 2012 pe internet. Aceasta din urmă plecase la muncă în Italia de ani buni şi acum, din vorbă în vorbă, prietena i-a sugerat că nu i-ar strica o locuinţă ANL, mai ales că ea ar putea-o ajuta, toată treaba neînsemnând mai mult de 2.000 de euro, cu tot cu acte. Au convenit, urmând ca profesoara Andriescu să ţină legătura aici cu tatăl prietenei. După ce a “fabricat” nişte adeverinţe şi documente necesare pentru a primi o locuinţă de la primărie, Gabriela Andriescu a obţinut 8.500 de lei de la prietena ei, care i-a trimis banii ceruţi după ce s-a convins că deţine un apartament de 3 camere în Piatra Neamţ. Sau cel puţin aşa credea ea, întrucât în ianuarie 2013, când tatăl ei a mers la adresă să vadă şi el apartamentul, a avut neplăcuta surpriză să constate că de fapt acolo locuieşte chiriaşul cu acte în regulă. Omul a mers la poliţie şi a reclamat cele petrecute, apoi şi-a anunţat fiica de faptul că a fost trasă pe sfoară.

Cristina Iordache