Totul sau nimic

vcm lpsVoleibaliştii de la VCM LPS Piatra Neamţ vor susţine astăzi şi mâine primele două partide din turneul play out al diviziei A1, în deplasare cu Banatul Caransebeş. Elevii lui Dan Gavril şi Nicu Buruş încep astfel campania celor 5 partide, dacă este cazul, de rămânere pe prima scenă voleibalistică, după un campionat modest, încheiat pe penultimul loc în clasament, cu doar 19 puncte. Din cauza poziţiei din clasament, alb-roşii vor susţine 3 din cele 5 dueluri cu cei de la Caransebeş în deplasare şi în aceste condiţii pornesc cu şansa a doua. Pietrenii şi-au luat toate măsurile pentru meciurile cu Banatul, iar lotul pietrean, din care nu lipseşte niciun jucător, a plecat încă de joi spre Caransebeş. Starea de spirit în sânul oaspeţilor nu este una tocmai optimistă, după evoluţiile slabe din retur, însă oficialii pietreni cred într-o mobilizare exemplară a întregului colectiv. „Ne aşteaptă două partide foarte grele la Caransebeş, în faţa unei echipe care are jucători valoroşi în lot, dar care au avut un sezon oscilant, la fel ca şi noi. Cred că suntem două formaţii apropiate valoric, însă marea diferenţă dintre noi şi ei este partea financiară. De asemenea, Banatul are şi avantajul terenului propriu, dar obiectivul nostru pentru aceste două jocuri este neapărat o victorie, care să ne confere şanse de a tranşa rămânerea în divizia A1 în partidele 3 şi 4 de pe teren propriu. Va fi greu, dar nu imposibil”, a spus Constantin Niţă, directorul executiv de la VCM LPS. Volei Club nu îi mai are pe Voleanschi şi Pavel Mocanu, excluşi din lot pentru indisciplină, iar la Caransebeş se va miza pe tinereţea unor sportivi ca Codrin Mocanu sau Ştefan Lupu şi pe experienţa lui Rareş Gavri, Iosif sau Kecskemeti. De partea cealaltă, Banatul are în lot o serie de jucători cu mare experienţă la nivelul primei diviziei, cum ar fi Birău, Borota sau Vânătoru. În sezonul regulat, Volei Club s-a impus cu 3 – 0 la Piatra Neamţ, iar Banatul cu acelaşi scor pe teren propriu. Primul meci dintre cele două formaţii se va juca astăzi, de la ora 18, iar partida a doua este programată pentru mâine, de la ora 17.30. Confruntările vor fi arbitrate de cuplul, Bogdan Stoica – Mirel Zaharescu. Partidele 3 şi 4 vor avea loc sâmbătă şi duminica viitoare la Piatra Neamţ, iar în caz de egalitate, disputa decisivă se va juca pe întâi aprilie la Caransebeş. În celălalt duel din play out se vor întâlni Phoenix Şimleul Silvaniei şi Steaua Bucureşti.

Mitul de 30 de ani se poate spulbera

Voleibaliştii de la VCM LPS sunt în faţa celei mai negre perioade din istoria de peste 40 de ani a a clubului din Piatra Neamţ. Dacă sunt învinşi de Banatul Caransebeş, elevii lui Dan Gavril şi Nicu Buruş vor retrograda, după mai bine de 30 de ani, în eşalonul 2 voleibalistic, o contraperformanţă neaşteptată pentru un club care a scris istorie în voleiul românesc, multiplă vicecampioană a României, de mai multe ori finalistă a Cupei României, şi participantă ani la rând în cupele europene, unde a întâlnit forţe ale voleiului mondial, cum ar fi Steaua Roşie Belgrad sau Dinamo Moscova. De ce s-a ajuns aici? Cauza principală este cea financiară, în condiţiile în care clubul nu a primit niciun ban în 2015 de la autorităţile locale. Directorul executiv Constantin Niţă a fost nevoit să scoată bani din buzunarul propriu pentru ca echipa să îşi continue activitatea în retur, deoarece Primăria şi CJ Neamţ nu au alocat niciun leuţ clubului de volei. Singurii care au mai susţinut formaţia pietreană au fost societăţile Rifil, Moldocor, Megatravel, Telesit şi Getica 95, însă prea puţin pentru a se dori o oarecare performanţă. „E păcat că s-a ajuns aici, ar trebuit ca această echipă să se numească Niţă SRL. Fac un apel către autorităţile locale şi judeţene să nu ne uite pentru că ar fi păcat ca acest club să moară. Sunt judeţe unde echipele de volei sunt susţinute cu miliarde de lei, şi cred că şi cei de la Neamţ ar trebui să urmeze acest exemplu. Sperăm să facem jocuri bune la Caransebeş şi aştept cât mai mult public în partidele de la Piatra Neamţ pentru că avem mare nevoie de el. Aştept de asemenea la meciuri parlamentari, senatori, oameni de afaceri, aşa cum se întâmplă în alte oraşe. Ar fi păcat ca după 30 de ani de activitate la cel mai înalt nivel, acest mit, al voleiului masculin din Piatra Neamţ, să se spulbere”, a spus directorul Constantin Niţă. VCM LPS a promovat pentru prima dată în divizia A1 în anul 1984 şi de atunci a evoluat neântrerupt în primul eşalon.