Tot mai departe de bronz

HCM Roman – Corona Braşov 22 – 24 (13 – 11)

Handbalistele de la HCM Roman au debutat cu stângul în meciurile pe care le susţine cu echipa Corona Braşov, pentru medaliile de bronz în actuala stagiune a Ligii Naţionale. Vineri, în prima confruntare de pe teren propriu, elevele pregătite de Florentin Pera şi Viorel Lazăr au cedat la o diferenţă de două goluri, scor 22 – 24, duelul cu braşovencele şi astfel formaţia din Ardeal, vicecampioana en titre, este tot mai aproape de a cuceri medalia de bronz în actuala stagiune, în condiţiile în care va susţine următorul joc pe teren propriu. La cum a început disputa de la malul Moldovei, se părea că formaţia din Roman este capabilă să se impună în faţa adversarului, cei drept mai valoros. În prima repriză, cele două combatante au evoluat de la egal la egal, fiecare dintre echipe conducând pe tabela de marcaj până în minutul 25, când scorul era egal, 10 – 10. Finalul primei părţi a aparţinut gazdelor, care au fost mai atente atât în faza de atac cât şi în cea de apărare, iar la pauză au intrat cu două goluri avantaj, scor 13 – 11. Şi începutul reprizei a doua a aparţinut fetelor de la Roman, care în minutul 32 conduceau cu 14 – 12, însă din acel moment s-a întâmplat ceva în jocul gazdelor. Corona a marcat de 4 ori la rând, s-a dus la 16 – 14 şi, chiar dacă Ana Maria Iuganu şi-a tras echipa după ea, HCM Roman nu a mai avut puterea să egaleze, iar în final ardelencele s-au impus cu 24 – 22. A fost o înfrângere nemeritată pentru formaţia gazdă, care a făcut un joc destul de bun, însă valoarea adversarului s-a simţit în cele din urmă şi pe tabela de marcaj.La final, jucătoarele şi antrenorii de la Roman erau dezamăgiţi de rezultat, însă au fost aplaudaţi de inimosul public prezent la sala Sporturilor. În meciul de vineri, de la formaţia gazdă s-a remarcat Ana Maria Iuganu, autoare a 10 goluri. Pentru HCM Roman au mai înscris Toskovic 7 goluri, Stoleru 3, şi Druţu două goluri. Cea mai bună marcatoare din tabăra adversă a fost Zamfir, autoare a 10 goluri, în timp ce Apetrei a înscris de 5 ori. „A fost un meci de mare luptă şi mare angajament pe care fetele l-au terminat cu bine. Am avut până în minutul 39 un deficit de două goluri, dar în repriza secundă fetele au fost admirabile, s-au luptat fantastic şi au reuşit să preia conducerea pe tabelă. Este o victorie extrem de muncită, o victorie meritată, care a fost obţinută pe un teren foarte greu, iar asta o face şi mai valoroasă”, a spus la final, principalul de la Corona, Bogdan Burcea. Meciul al doilea dintre Roman şi Braşov se joacă marţi, 26 mai, de la ora 15, la sala Sporturilor din Braşov. În finala mare a campionatului feminin, CSM Bucureşti conduce cu 1 – 0, la general, pe HCM Baia Mare, după ce a câştigat cu 23 – 22 prima partidă de pe teren propriu. Următoarele două jocuri au loc la Baia Mare.