În tot judeţul, două medii de 10 la BAC

BACALAUREATProcent mai mic de promovabilitate decât anul trecut, înainte de contestaţii

Ieri s-au afişat, la avizierele liceelor şi pe site-ul Edu.ro, primele rezultate la examenul de Bacalaureat din acest an. Doar două candidate au reuşit performanţa de a obţine 10 pe linie la toate probele. Este vorba despre Laura Mihaela Gheoldan şi Corina Hetea, ambele absolvente ale Colegiului Naţional “Petru Rareş” Piatra Neamţ. Alţi 504 de absolvenţi ai liceelor şi colegiilor din Neamţ au medii cuprinse între 9 şi 9,98. Din cei 3617 absolvenți de liceu care au susţinut probele de Bacalaureat, 2259 au obţinut cel puţin media 6, fiind astfel declaraţi admişi. Astfel, înainte de contestaţii, puţin peste 60% dintre candidaţi au diplomă de Bac. Anul trecut, promovabilitatea înainte de contestaţii a fost de peste 70%.

Candidaţii nemulţumiţi de notele primite şi afişate ieri au avut la dispoziţie 4 ore pentru depunerea contestaţiilor la centrele de examinare. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 16 iulie.

Cei care nu au reuşit să promoveze în sesiunea din iunie-iulie se pot înscrie pentru susţinerea examenului de BAC în sesiunea de toamnă. Înscrierile pentru această sesiune încep pe 18 iulie şi se încheie pe 22 iulie, iar examenle propriu zise încep pe 16 august şi se termină pe 26 august. Primele rezultate la BAC 2016 sesiunea august-septembrie se afişează pe 29 august. Detaliat, în perioada 16-17 august 2016 va avea loc Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, în perioada 17-19 august 2016 va fi Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, în intervalul 18 – 19 august 2016: Evaluarea competenţelor digitale – proba D, 22 august 2016: Limba şi literatura română – proba E) a) – probă scrisă, 23 august 2016: Limba şi literatura maternă – proba E) b) – probă scrisă, 24 august 2016: Proba obligatorie a profilului – proba E) c) – proba scrisă, 26 august 2016: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – probă scrisă, 29 august 2016: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00), 30-31 august 2016: Rezolvarea contestaţiilor, iar pe 1 septembrie 2016: Afişarea rezultatelor finale la Bacalaureat.

Geanina NICORESCU