Tinerii fermieri vor beneficia de o schemă de ajutor prin care li se dă posibilitatea ca, pentru suprafețele de teren agricol pe care le dețin, să beneficieze de un spor de plată pe suprafață. Schema de ajutor pentru tinerii fermieri se va aplica pentru suprafețe cuprinse între 25 — 60 ha și va consta în acordarea unui spor de plată pe suprafață de 25% pe o perioadă de 5 ani. Plata se va aplica începând cu primăvara anului 2015.
Iată şi cum se prezintă situaţia în judeţul Neamţ. Cu suprafeţe de până la 30 de hectare sunt 2426 exploataţii agricole care au adunat 23201 ha. Deja vorbim de comasarea terenurilor prin asociere ori arendare. Cu terenuri peste 30 ha sunt 632 de unităţi care lucrează 98.960 ha.
Din păcate, majoritatea fermierilor deţin suprafeţe mici de teren agricol. În momentul de faţă, sunt 25.095 proprietari nemţeni ce deţin suprafeţe cuprinse între 1 şi 5 hectare, care însumează 52436 ha. Adică mai mult de un sfert din suprafaţa arabilă totală a judeţului Neamţ. În medie, rezultă o medie cu puţin peste 2 hectare de proprietar. E de așteptat ca stuația s ă se schimbe, având în vedere că, din acest an, vor fi mai multe forme de sprijin financiare cu ”dedicație” clară: comasarea terenurilor agricole.
Tina CONDREA