Tineri și băuți, și la volan

Patru șoferi au fost depistați conducând, deși consumaseră alcool, iar polițiștii le-au întocmit la fiecare dosar penal.
Un tânăr de 19 ani, din Roman, a fost surprins sâmbătă seara, 10 iunie, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 159, fiind sub influența alcoolului. „Cu ocazia verificărilor efectuate, cel în cauză emana halenă alcoolică, fapt pentru care s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, valoarea testării fiind de peste 0,40 mg alcool pur/l în aerul expirat“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. În aceeași seară, o patrulă de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Roman a oprit un autoturism pe strada Soldat Porojan, stabilindu-se că șoferul, un bărbat de 38 de ani, era sub influența alcoolului. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Roman, unde i s-au recoltat două mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În noaptea de 10 spre 11 iunie 2017, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț au depistat și prins în flagrant un tânăr de 19 ani, din Timișești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Un alt tânăr de 23 de ani a fost depistat de polițiștii orașului Târgu Neamț, în timp ce conducea un autoturism, tot pe strada Mihail Sadoveanu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. „Ambii tineri au fost conduși la Spitalul orașului Târgu Neamț, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În toate cazurile cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice“, a precizat aceeași sursă. (C.I.)