Tineri judecați pentru că au ucis în bătaie un bătrân, de Crăciun, din cauza pocnitorilor

ciocan_judecata_01_07Trei tineri din Bicaz Chei au fost trimiși în judecată de procuror, sub acuzația de omor.

Parchetul Neamț a încheiat ancheta și miercuri, 6 iulie, a înaintat dosarul la Tribunalul Neamț. Instanța urmează să dispună dacă inculpații rămân în arest preventiv, iar apoi dosarul intră în faza de cameră preliminară pentru verificarea legalității probelor.

Frații Daniel Gabriel și Mihai Ionuț Prușu împreună cu Florin Răzbuc Pop sunt acuzați că au omorât în bătaie un vecin, un bărbat în vârstă de 73 de ani. Era în noaptea de Crăciun, anul trecut. Cei trei (cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani) mergeau să colinde, iar când au ajuns la casa bătrânului, au început să arunce cu pocnitori în curte. Omul a ieșit să vadă ce-i cu atâta zarvă și a ajuns la poartă cu un topor în mână. „Colindătorii“ s-au înfuriat și au început să-l bată pe bătrân, cu pumnii și picioarele, apoi cu coada toporului, până l-au lăsat aproape fără suflare. A fost găsit în zori, de un vecin. Ulterior, victima, care suferise numeroase traumatisme, inclusiv la cap, a fost spitalizată la Piatra Neamț, la Iași și la Bisericani, unde a murit după o lună de zile de la agresiune. Pe 27 ianuarie 2016, cei trei suspecți au fost reținuți și arestați de instanță. (C.I.)