Țigara și scânteia

08/03/2016

incendiuLocuitorii dintr-un bloc de pe strada Smirodava, din Roman, au sunat îngrijorați la 112, duminică seară, după ce au observat că iese fum de la un apartament de la etajul trei.

Un vecin a sunat la ușă, dar nu a răspuns nimeni, nici la telefon, așa că a chemat pompierii. „La locul indicat s-au deplasat șase subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. Evenimentul a fost anunțat de un vecin, care l-a sunat imediat și pe proprietarul apartamentului. În timp ce pompierii au realizat dispozitivul de furtunuri până la ușa apartamentului și au analizat posibilitatea să intre pe fereastră, a ajuns și proprietarul locuinței, care a deschis ușa“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Fumul ieșea de la incendiul din balcon, unde ardeau perdelele și draperiile. Pompierii au stins în scurt timp incendiul și au stabilit că cel mai probabil vecinul de la patru a aruncat o țigară nestinsă la voia întâmplării și vântul a aruncat-o în balconul de dedesubt, aprinzând materialele textile.

 

*Tavan în flăcări în camera copilului

 

Seara, la ora 20:17, pompierii pietreni au fost chemați la o casă din satul Ruseni, comuna Borlești, unde ardea acoperișul unei bucătării de vară, lipită de locuință.

În anexă era amenajată și o cameră pentru copilul familiei și flăcările cuprinseseră deja partea de deasupra. La fața locului au ajuns șase militari de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Roznov cu o autospecială, flăcările cuprinzând acoperișul bucătăriei, dar și lemnul de foc depozitat aproape de anexă. „Exista riscul extinderii flăcărilor către locuință, anexa fiind lipită de aceasta. Forțele au stins după o oră incendiul, în urma căruia au ars acoperișul, confecționat din lemn și plăci de azbociment, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, porumbul depozitat în podul construcției, o cantitate de aproximativ 250 kg, și un metru cub lemn de foc. Cauza probabilă a incendiului ar fi jarul sau scânteile de la coșul de fum purtate de vânt și căzute pe lemnul de foc de lângă construcție“, a mai spus ofițerul de presă. (C.I.)