Ţiganii care au bătut poliţiştii cu pietre au fost arestaţi

* Hoţul pe care au încercat să-l „apere” a fost pus în libertate

Dumitru Lăcătuşu (41 de ani), zis Paraipan şi Budeş Copoţ, ambii din Târgu Neamţ, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, de Judecătoria Târgu Neamţ. Ei au făcut scandal, miercuri după-amiază, în curtea instanţei, când au văzut că Vasile Lăcătuşu (33 de ani), zis Gutui, a fost arestat pentru furt calificat. Mai mulţi ţigani s-au luat atunci la bătaie cu poliţiştii care-l escortau pe Gutui până la dubă şi i-au ameninţat cu moartea şi incendierea locuinţelor. Ţiganii au pus mâna pe pietre şi au aruncat în maşină, astfel că a mai venit un echipaj de poliţişti şi unul de jandarmi. Abia au reuşit să-i potolească, iar Dumitru Lăcătuşu, Budeş Copoţ şi Fluturaş Lăcătuşu au fost prinşi şi duşi la audieri. Ieri, primii doi au fost arestaţi de instanţă pentru ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi imediat au declarat recurs, care va fi judecat luni, la Tribunalul Neamţ.

Vasile Lăcătuşu (33 de ani), cel pentru care ţiganii s-au încăierat cu poliţiştii, a atacat şi el măsura arestării preventive. Recursul s-a judecat ieri, la Tribunalul Neamţ, de această dată în linişte, fără scandal. Instanţa a dispus ca Vasile Lăcătuşu, cercetat pentru furt calificat, să fie pus în libertate, având interdicţia de a părăsi ţara. Decizia tribunalului este definitivă.