Tichete valorice pentru 13.000 dintre săracii oraşului

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Primăria municipiului Piatra Neamţ va acorda persoanelor defavorizate social 13.000 de tichete sociale valorice. „Am aprobat acordarea a 13.000 de tichete valorice, urmând ca în şedinţa de Consiliu Local din 12 decembrie să alocăm sumele necesare pentru acoperirea acestora”, ne-a spus viceprimarul Monica Anton.

Tichetele au valoarea de 50 sau 100 de lei şi se acordă persoanelor singure, pensionarilor, şomerilor sau familiilor ale căror venituri nu depăşesc 670 de lei. Urmează ca Serviciul Social din cadrul primăriei să stabilească perioada în care aceste tichete vor fi acordate, distribuirea lor se face în baza actului de identitate prin intermediul centrului de la Casa Căsătoriilor de pe Bulevardul Republicii din Piatra Neamţ.